Mai este o zi și mă prezint la ediția de anul acesta a ceea ce se cheamă Webstock, adică cel mai important eveniment de social media din România.
Scriu pe fugă, cu emoție. Mă duc ca și simplu spectator, sau cel puțin așa cred, dar cum particip pentru prima dată, de fapt nu am habar de nimic, din proprie experiență, ci doar din cea a altora.
Am bilet de avion dus-întors, mi-am pregătit hainele cele mai potrivite (sper), mi-am făcut și cărți de vizită, mai lucrez la atitudine până vineri și gata. Ochi și urechi să fiu, se pare că voi avea ce să văd și să aud.
Mă bucur că voi avea ocazia să cunosc în persoană, sau, mă rog, să îi vad la față măcar, pe mulți dintre oamenii de blog din aria de parenting, strânși laolaltă de către Ana și Lavinia.
Mă bucur că am contribuit concret la această primă ediție pentru mine, sugerându-i Danei să își înscrie proiectul de carte „Doar țiți rămâne mică”, în competiție pentru premiile galei. Proiectul chiar a fost selectat în finală.
Mă bucur și sunt recunoscătoare că am șansa de a fi prezentă și de a învăța lucruri noi de la oameni cu vechime în social media și online. Este un domeniu cu o evoluție uluitoare, la care, dacă ai pretenția să activezi în el și să nu rămâi eternul diletant, este musai să te conectezi permanent sau cât de mult posibil.
Evenimentul este organizat în două sesiuni si șase micro-conferințe care se vor desfașura în paralel. Micro-conferințele vor fi o infuzie de noutăți și de inovație în online și abordează următoarele teme: Influencer Marketing, Blogging, Instagram, Best practices, New digital ideas, Visual marketing.
Informație proaspătă și valoroasă pe pâine, care mă face să mă gândesc deja la articolul post-eveniment, căci evident că nu voi ține pentru mine ce aflu. De altfel, evenimentul va putea fi urmărit online pe www.webstock.ro, începând cu ora 09:00.
Ne vedem acolo, în persoană sau nu :).
[…] mică”. E drept că eu am inscris proiectul la Webstock (la îndemnul providenţial al Alinei), dar n-aş fi avut ce înscrie dacă nu eraţi voi. Oricare ar fi decizia juriului de mâine, eu […]