Sunt Alina și las în spate un număr considerabil de ani în care am fost doar fiică, soră și soție. De mai bine de doi ani însă, am avut binecuvântarea să fac cunoștință și cu rolul de mamă, care m-a captivat iremediabil. Acum îmi doresc să mențin un echilibru sănătos între acestea. Plus cel profesional.
Din punct de vedere academic, studiile mele de bază sunt de natură pedagogică, dar la finele lor, am decis brusc să învăț economia, cale pe care am rămas profesional peste 10 ani.
Copilăria mea a fost una liniștită, părinții erau profesori și s-au străduit să ne asigure, mie și surorii mele, tot ce au crezut ei că este mai bun pentru noi în acele vremuri. Adică hrană și educație cât mai calitative. Motto-ul după care s-au ghidat în educația noastră a fost: „Ai carte, ai parte.” Au mizat totul pe (o) carte :).
Am crescut la țară până la 14 ani, când am plecat la ceea ce atunci se numea Liceul Pedagogic, de la Năsăud. Am fost o elevă eminentă, dar, sau poate tocmai de aceea, liceul nu a reușit să mă motiveze suficient și tendința mea a fost să o las mai moale cu studiul. La finalul celor 5 ani de liceu, nu știam ce vreau să fac mai departe, așa că o aluzie a surorii mele m-a făcut să mă decid destul de brusc și nefondat, către Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe care am urmat-o și finalizat-o cu succes. După care am profesat în mai multe posturi din această arie.
În prezent, îmi completez studiile pe partea de Resurse Umane, domeniu care a început să mă atragă de curând.
În anul 2010 aveam să-l întâlnesc pe cel care avea să devină tatăl zânei noastre, 5 ani mai târziu. Între timp a devenit consortul meu cu acte 🙂
Cum este de la sine înțeles, am început să scriu datorita fiicei noastre, în zilele lungi de la începutul concediului, atunci când ea încă dormea suficient de mult încât mie să îmi rămână (suficient) timp liber.
După ce am avut revelația ideii că vreau să scriu despre noua noastră viață, cea CU mărunțica de atunci, am trecut la pasul găsirii unui nume cât mai potrivit pentru site-ul pe care mi-l doream. Mi-am stors creierii, am pus pe hârtie mai multe variante și am concluzionat, împreună cu soțul meu, că cea mai nimerită denumire este mama imperfectă.
Mama imperfectă este un proiect viu, care respiră dragoste. De părinte.
Am realizat că oricâte intenții bune aș avea, completate de acțiuni bune, sunt o mamă imperfectă. Dar sunt perfectibilă și îmi place să ȘTIU tot ce se poate ști (educația primită în copilărie a făcut din mine un om de cunoaștere) și să aplic ceea ce cred de cuviință. Sunt o mamă conștientă de limitele și neputințele proprii și ale lumii în care trăim și cred că acestea își au locul lor în devenirea nostră continuă. Avem nevoie de zi și de noapte, deopotrivă.
Pe lângă plăcerea de a descrie unele din experiențele mele de mamă sau ale noastre ca familie, tot o plăcere ar fi și cea de a ști că ceea ce scriu ar putea declanșa emoții de cealaltă parte a ecranului. M-aș bucura să fiu o oglindă, dar și să mă oglindesc la rândul meu :).