Țara arde și eu mă lupt cu zahărul

Am o oarecare reținere să scriu despre neîncrederea mea de dată mai mult sau mai puțin recentă față de zahăr, când lumea suferă și trage ponoase grave de pe urma intemperiilor neprevăzute nici chiar de către cei ultraspecalizați să le aniticipeze.

Totuși, una e una și alta e alta, așa că îmi fac curaj și îmi asum mărturisirea că m-am alăturat și eu campaniei #seprembrie fără zahăr. Timid la început, pentru că ceea ce reprezintă pentru mine o problemă este moderația în privința dulciurilor și în general, nu neapărat abstinența totală. Prin urmare, mă gândeam că mai greu mi-ar fi să mă limitez la o pătrățică de ciocolată decât să nu mănânc deloc. Și acum cred la fel. De aceea am ales să încerc să elimin complet (cu mici scăpări asumate) zahărul, nu doar să reduc cantitățile.

M-am mobilizat mai greu, pentru că îmi cunosc deja creierul, care vrea adesea să mă păcălească că totul va fi un pic mai bine dacă mănânc rapid un baton de ciocolată. Imediat după ce adoarme zâna. Dar ce să vezi, prima ciocolată nu pare să fie de-ajuns, își cere mai mereu pereche și în plus, nu dau cu mopul, nu fac de mâncare, nu citesc și nici nu scriu în locul meu ciocolatele astea. Toată treaba rămâne acolo, așteptând să fie făcută. De către o femeie vinovată acum, frustrată că iar a cedat și cu starea deja alterată de toată povestea asta care se repetă zi de zi.

De aceea m-am mobilizat greoi, credeam că pur și simplu nu mai are rost. Dar am făcut-o totuși, voința nu m-a părăsit definitiv, din fericire. E drept și că, genetic, moștenesc o siluetă prietenoasă, care nu s-a certat niciodată cu alimentele – potențiali dușmani, prin urmare, am avut liber la dulciuri, din partea ei, de când mă știu.

Nu, nu sunt o ignorantă în privința alimentelor sănătoase, demult cochetez cu ele, citesc demult etichetele, adopt de ani de zile feluri noi și inovative de a prepara mâncarea, iar mai ales de când am început diversificarea zânei, mă informez continuu în această arie.

Prin urmare, știu teoria din jurul zahărului și am încercat de multă vreme să îl reduc. Nu mi-am propus să îl elimin complet, pe termen lung, pentru că ar trebui să o fac din aproape în aproape și apoi cred că moderația e mai importantă decât abstinența. Nu cred că mi-ar fi greu, odată ce îmi propun, cu atâtea alternative sănătoase la dispoziție. Tot ce contează, în cazul meu, este decizia implacabilă și apoi voința se conformează.

Dar cum am făcut, concret, să reușesc ceea ce nu prea îmi doream neapărat la început de septembrie? Pentru că, așa cum am spus, nu mi se părea momentul potrivit, nu eram foarte convinsă că voi reuși și, în plus, aveam un tort și câteva prăjituri în frigider care nici nu voiau să audă de campania asta.

Salvarea mea au fost bunicii. De ce? Pentru că, în absența soțului dispărut în misiune, bunicii s-au arătat binevoitori și dispuși să ne viziteze și să ne ajute într-ale casei pe perioada dificilă. Așa am beneficiat, eu și zâna, de mese gătite cu regularitate, de dulciuri fără zahăr adăugat și de timp și răgaz să ne bucurăm de ele. Ca bonus, eu am avut astfel la dispoziție timp pentru mine, pe care l-am petrecut exact așa cum mi-a făcut plăcere. Asta a contat enorm în demersul început – de a-mi asculta organismul în procesul de hrănire și de a ignora vocea creierului care obișnuia să îmi ceara drogul zilnic. Pur și simplu am mâncat mai puțin, iar la dulciuri procesate am renunțat complet. Am mâncat în schimb fructe și un chec făcut în casă, cu puțin zahăr de cocos.

Ce beneficii am avut de pe urma experienței?

• Am fost mai atentă la semnalele corpului (m-am oprit înainte de a fi prea sătulă);
• Am mâncat doar când mi s-a făcut foame;
• Am respectat regula celor 3 mese pe zi, cu 2 gustări (de fructe) intercalate;
• Mi-am rafinat simțul gustativ, evitând alimentele procesate, inclusiv dulciurile procesate;
• M-am informat mult cu privire la ce înseamnă zahărul în exces în alimentație (las câteva referințe la final de articol);
• M-am simțit mai calmă;
• Nu am avut stări de foame bruscă;
• Tenul s-a iluminat, treptat. Fără să îmi schimb cremele de față.
• Silueta s-a subțiat și alungit, optic cel puțin;
• M-am simțit mulțumită de reușită;
• Mi-am întărit încrederea în puterea voinței proprii;
• Mi-am întărit credința în legea atracției universale (atragem forțe favorabile față de ceea ce ne dorim);
• Am exersat mai des recunoștința;
• Am simțit pe pielea mea o mică parte din ceea ce numim holism; într-adevăr, nu putem reduce întregul la suma părților, ignorând interconectarea dintre ele. La modul cocret, eu am pornit de la un singur aspect, acela de a renunța la zahărul din preparatele zilnice și am obținut beneficii inclusiv de ordin psihologic.

Dacă am slăbit? Nu. Mai exact spus, am dat jos în jur de 1 kg, ceea ce mi se pare puțin, dar nu asta am urmărit prin această călătorie. Pe lângă celelalte beneficii, mă bucur însă și de această mică-mică reușită, să-i spun, pentru că silueta mea ideală o văd de fapt cu 3 kg în minus. Dar întotdeauna următoarele 2 kg au fost mult mai greu de îndepărtat.

Dar experiența e în plină desfășurare, septembrie nu și-a terminat povestea. Să îndrăznesc oare să sper la o toamnă  fără zahăr?

Așa cum am promis, enumăr mai jos câteva referințe bibliografice pe care eu le-am frunzărit în această perioadă, poate vă sunt de folos:

1. http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/e-dulce-e-gustos-creeaza-dependenta/
2. http://www.noidoisibebe.ro/incepe-septembriefarazahar-facem-gasca/
3. http://www.descopera.ro/stiinta/9501212-zaharul-toxina-care-ne-poate-ucide
4. http://nutritionist.info.ro/2016/01/18/zaharul-ar-trebui-sau-nu-sa-il-eliminam-din-dieta-noastra/
5. http://www.qbebe.ro/mama/sanatate/20_de_lucruri_care_te_vor_convinge_sa_renunti_la_zaharul_procesat

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să îl dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului.