18 lucruri pe care probabil nu le știai despre mine

Am tot amânat articolul ăsta din mai multe motive, unul dintre ele fiind tocmai primul lucru pe care îl pun pe listă, mai exact:

• mă simt inconfortabil să vorbesc despre mine în marea majoritate a cazurilor, iar atunci cănd o fac, mi se pare că iese ceva mediocru, neinteresant pentru urechile cuiva; cu toate astea, mă străduiesc să o fac din ce în ce mai des, ca exercițiu.

Apoi, în ordine pur aleatoare:

• sunt claustrofobă, motiv pentru care refuz întotdeauna să urc în vreun lift întunecos, insuficient de spațios sau prea aglomerat; domnii care se uită ca la o ciudată la mine când le refuz invitația „ladies first” sper să înțeleagă, în sfârșit :);
• sunt extrem de tipicară și lucrurile care nu sunt la locul lor îmi dau o senzație de neliniște, așa că acasă, în familie, nu sunt mereu cea mai plăcută companie :);
• perioada mea de rebeliune din adolescență a fost de fapt una foarte cuminte și s-a rezumat la anii de liceu; în facultate eram deja matură, responsabilă și asumată…pentru vârsta aia, desigur;
• una din doamnele la care am stat cu chirie în timpul liceului îmi zicea „pisica”, deoarece eram atât de silențioasă, că nu mă auzea niciodată venind, plecând sau deschizând ușile;
• zgomotele mă deranjează în general, iar pe cele ce trec prin pereți de la vecini de-a dreptul nu le suport;
• în copilărie am făcut ski de performanță, timp de 8 ani consecutiv, cu antrenamente începând de toamna, concursuri regionale și naționale, multă trudă și un profesor ultra-dedicat; de la concursurile de ski am și acum unele dintre cele mai prețioase amintiri;
• de aceea, când profesorul de ski a plecat (cu job-ul doar), s-a încheiat o etapă undeva și în sufletul meu;
• plâng de obicei la concerte, la filme, când ascult muzică (nu chiar de orice fel); ultima dată când am avut curajul să mă uit la „Iisus din Nazareth” de la început la sfârșit am plâns șiroaie;  și acum e suficient să văd vreo imagine cu Robert Powell din film sau să ascult 2 secunde din coloana sonoră  ca să mi se umple ochii de lacrimi;
• atunci când mama mi-a ținut partea într-o discuție  în 3 cu dirigintele meu din liceu, m-am simțit foarte specială; cred că a fost o senzație similară cu ce ar trebui să genereze iubirea necondiționată pe care ne îndeamnă specialiștii să o aplicăm copiilor în zilele noastre;
• dacă aș fi singură, aș găti probabil de 2 ori pe an, de Paști și de Crăciun și nici nu glumesc foarte tare :); dar cum nu sunt (singură), gătesc cam de 180 de ori mai des și o fac chiar bine;
• în 8 din 10 cazuri prefer să citesc o carte în colțișorul meu special conceput decât să fac orice altceva;
• am (aveam) un ritual de somn aproape sfânt, pe care de vreo 3 ani îl ignor constant, ceea ce mă face să sufăr al naibii de tare;
• am un mers foarte rapid, puțină lume se poate ține de mine dacă mă pornesc 🙂
• mi-am depășit recent una dintre cele mai mari frici pe care le aveam, aceea de a vorbi în public; chiar se poate;
• la mine frumusețea și starea de bine vin în mod egal din interior și din exterior; niște unghii neîngrijite de 3 săptămâni sunt suficiente ca să îmi dezechilibreze vibrația;
• am fost creștinată, profetic sa nu, exact în ziua cutremurului din 4 martie ’77;
• visez ca la bătrânețe să trăim în sudul Franței, să conduc un Logan decapotabil, să-mi încep zilele alergând pe faleză, să pregătesc cafea și clătite cu dulceață de lavandă la micul dejun  și apoi să ne primim nepoții pe terasa generoasă din spatele casei :).

Până la urmă, așa cum promitea Cătălina, de la care am primit leapșa, a fost chiar distractiv să găsesc lucruri despre mine pe care chiar și eu le uitasem. M-am oprit la 18, dar adevarul este că abia m-am încălzit și aș fi putut să continui cu încă pe atâtea. Le las totuși  pe altădată, poate le împărtășesc la o cafea, cui este interesat 🙂