Crăciunul dintr-un basm real

S-a dus Crăciunul, dragul de el.

Toată vânzoleala din jurul lui s-a calmat pentru câteva zile. A fost abandonat la scurt timp după ce a fost sedus cu mii și milioane de cadouri care mai de care mai orbitoare.

Prin anii ’80 ai copilăriei mele, nu prea știam de cadouri de Crăciun. Ele veneau aduse de Moș Nicolae, dacă eram norocoase, eu și sora mea și aspiram îndreptățit la mai mult de o nuia părdalnică, desprinsă din salcia din spatele grădinii, care avea apoi să se odihnească tot anul următor cocoțată pe dulap. Dar cu toate astea, magia Crăciunului plutea în aer cam până când despodobeam bradul, uneori un pic înainte de Paști. Ce o fi contribuind pe-atunci la o asemenea longevitate a sentimentului de sărbătoare și mister?

Să fi fost iernile care erau ierni din toate punctele de vedere, nu doar calendaristic, cum sunt acum? Adică erau geroase și înzăpezite, aprige și înverșunate, de ne lăsau blocați în casă diminețile înainte ca tata sau bunicul să curețe omătul de prin ogradă. Iar apoi ne scoteau negreșit la săniuș, pe derdelușul din curtea vecinului.

Să fi fost colindele pe care le cântam cu mama, serile în pat, din memorie, fără niciun ajutor digital? Sau povestea nașterii lui Isus, repetată la nesfârșit, printre colinde?

Să fi fost activitatea de atașat ațe la bomboanele de pom, de care îmi aduc aminte în detaliu în fiecare an, fără să o mai fi practicat demult? Să fi fost chiar împodobirea bradului, care pentru mine a rămas însoțită de una dintre cele mai intense emoții pozitive ale copilăriei?

Sau proiecția pe care mi-o făceam mental, despre cum aveau să vină colindătorii, caprele și apoi plugușorul, iar noi o să îi primim, ospitalieri și, culmea, interesați și emoționați de momentul în sine și mândri de tradiție. Care nu bănuiam că e pe ducă.

Sau drumul pe care îl făceam de obicei de Crăciun, cu sania trasă de caii lui bunu’ Ion, la bunici sau la rudele din satul de peste deal? Și fiorul care mă însoțea pe drumul acela îngropat în omăt și străbătut pe ici-colo doar de urme de lupi, căprioare, cerbi sau mistreți?

Să fi fost prăjiturile cu foi și haioșele pe care le făcea buna Florica?

Sau poate lipsa agitației comerciale din ziua de azi, care paralizează trafic și suge energie, chiar dinainte de startul sărbătorilor. Astfel că, în Sfânt Ajun abia de avem vlaga necesară să mai oferim și altceva în afară de cadoul după care am alergat de ne-au sărit capacele. E atât de prețios pe căt de greu l-am obținut. Așa că ar face bine să suplinească și conversație și emoție și timp de calitate și conectare. Eventual și vorbe frumoase. Că noi suntem epuizați. Bine-nțeles că nu am copt cozonaci, cine mai coace cozonaci în ziua de azi? Dar am stat la coadă la casă, de i-am cumpărat, ceea ce ne-a terminat nervos.

Așa că nu e prea dificil să ajungem la capăt de cursă, acolo unde se presupune că avem lauri de cules, sleiți și ca vai de noi, morocănoși și fără chef. Am mizat (aproape) totul pe material și asta ne-a ocupat (aproape) tot timpul. Ba ne-a șterpelit și din energie. Și parcă și din amabilitate.

Cum făceau oare mamele și bunicile noastre de casele străluceau de curățenie, masa era plină de bunătăți complet bucătărite de ele și atmosfera era una de basm? Cum reușeau să ascundă frustrări, lipsuri și refulări atăt de iscusit, încât magia Crăciunurilor din anii aceia să îmi dăinuie în minte mai distinct decât a celui de anul trecut? Unde s-o fi dus acel simț al datoriei, acel devotament și ce abilități or mai fi avut ele drept as în mânecă? Eu le duc lipsa….

Mama care sunt acum are la dispoziție cărți, informație, mall-uri, cadouri la un monitor distanță, dar nu reușește să creeze, cu toate astea, mirajul pe care îl creau mama și bunica. Ca să nu mai zic de prăjituri cu foi, haioșe sau cozonaci.

Viața ni s-a simplificat enorm, dar parcă nu ne ajută, concret. Timp mai mult nu pare că avem, deși putem apăsa câte un buton pentru fiecare operație care presupune efort fizic. Asta însemnând că timpul acela îl putem folosi altfel, după bunul plac…și totuși…

Nu cred că acea magie era doar în capul meu de copil. De fapt, era mai mult decât realitatea de ieri, azi sau mâine. Și mai reală.

Sursa foto Pinterest.