Confesiuni de mamă

În copilărie simțeam că există exigențe menite să mă transforme în copilul perfect, eleva perfectă, fiica perfectă. Consider că nu le-am atins sau poate că am făcut-o parțial. Astăzi sunt o perfecționistă departe de perfecțiune. Paradoxal, pentru mine perfecțiunea nu există, dar vreau să mă apropiu suficient de ea în ceea ce fac, indiferent dacă este vorba de viața profesională sau de rolul meu de mamă.

Îmi doresc să fiu o mamă bună pentru copilul meu, dar fără să îmi pun în spate povara perfecțiunii. Da, cred că atunci când perfecțiunea este principalul obiectiv stabilit, ea devine o povară, pentru că te aruncă într-o luptă în care uiți esența vieții ori te împinge într-o prăpastie prea adâncă, cea a eșecului, a dezamăgirii.

Uneori îmi pierd răbdarea, alteori sunt de un calm absolut. Uneori gândesc egoist (că aș pleca undeva vreo 2-3 zile cu o prietenă), alteori sunt posesivă (momentele în care îmi vreau copilul doar pentru mine). Uneori reacționez impulsiv, alteori parcă îmi lipsește viteza de reacție. Uneori mă învinovățesc pentru ceva ce i se întâmplă copilului, alteori mă absolv de orice vină. Toate mă fac să fiu o mamă imperfectă, dar dornică de a face mai bine pentru copilul meu.

Mereu îmi doresc să fac mai mult, mai bine, dar știu că fetița mea nu are nevoie de o mamă perfectă. Cel mai păcătos este sentimentul de vinovăție pe care țintirea perfecțiunii îl atrage după sine. Și vinovăția nu aduce beneficii nimănui. Pe de altă parte, țintesc spre atitudinile potrivite pentru repararea greșelilor. Nu vreau să fiu mama perfectă, ci mama perfect imperfectă, care știe să își repare greșeala, care are puterea să se ierte când lucrurile nu ies chiar așa cum ar trebui, mama pentru care fiecare greșeală este o motivație în plus pentru a face lucrurile mai bine data viitoare. Aș putea enumera destule motive care nu mă fac să fiu mama perfectă, însă muncesc cu mine pentru a fi cea mai bună versiune a mea pentru copilul meu.

 

Flavia s-a întors de curând în țară, mai exact la Cluj, este mămica Antoniei, soția lui Horațiu, are o privire azurie, inteligentă și pătrunzătoare  și scrie pe noidoisibebe.

Lasă un răspuns