Ah, nu mai sunt așa de tânără, am 37 ani

Am ce am cu vârstele. Oi fi singura? Oi fi printre mulți alții? Sau altele?

Să vedem…acum câteva zile stăteam la coadă la curățătorie și în fața mea se derula un dialog de complezență dintre domnul client și doamna de după tejghea. Conversație din care am reținut doar: „…aah, nu mai sunt chiar așa de tânără, am 37 ani…”. Nu, nu părea a fi hărțuire, dialogul respectiv, sau mă rog, posibil ca doamna să nu fi sesizat. Și nici eu. În fine…

Imediat după ce am auzit pronunțat numărul, mintea mea s-a resetat și a rumegat, satisfăcută, informația. Ia să văd cum arată  față de vârsta ei…parcă nu arată de 37…ia stai, dacă mă apropii, parcă se vede laba gâștii cam pronunțată…și totuși, nu îi dai atâta…ba da, când râde, se văd riduri accentuate…dar e normal, când râzi să se vadă ridurile…dar mâinile, mâinile arată de obicei mai fidel vârsta, hm, mâinile au pielea uscată, o trădează…

Nu a durat mult, dar m-am delectat așteptându-mi rândul, cu dialogul interior de mai sus. M-am gândit așa: Oare dacă nu și-ar fi dezvăluit ea însăși vârsta, ce vârstă i-aș fi dat? Nu mai știu exact ce mi-am răspuns, dar m-a surprins aplecarea cu care m-am dedat analizei, ca și cum ar fi fost o sarcină musai de rezolvat pe ordinea de zi.

Ghiciți ce am făcut mai departe? Hai, că nu e greu: m-am comparat cu ea, normal! Vârste apropiate… ia să vedem, care s-a întreținut mai bine? Care a băut mai multă apă? Care a dat mai des pe la sală? Hmm…

Știu, ne cramponăm de cifre mai mult decât ar trebui. Și nu neapărat în folosul nostru, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori. Câte kilograme avem, câți centimentri, câte reușite, câte diplome, câți bani, câte like-uri. Ok, dacă le comparăm tot cu cifrele noastre, din trecut, de exemplu, ne-ar putea fi de ajutor, în termenii urmaririi evoluției. Dar dacă le comparăm cu ale vecinului sau ale colegului, sau ale doamnei de după tejghea, e pierdere de timp. Și ne pierdem și pe noi, căci ne concentrăm pe celălalt. Iar dacă ne comparăm vârstele, e jale mare. Vă spun, am simțit-o pe pielea mea. Tot ce avem de făcut cu o vârstă (sau alta) este să o trăim și celebrăm din plin.

Unde e domnița care scria că își acceptă vârsta, acum câteva luni? O fi trișat atunci sau acum? Ei bine, nu cred că a trișat nici atunci, dar nici acum. Nu degeaba zicea un domn (anonim) ce zicea: “Să nu contrazici niciodată o femeie! Să aștepți puțin, că o face ea singură!”.

Nu vreau să mă disculp concluzionând că nu sunt singura care păcătuiește în felul descris mai sus, dar aș fi curioasă doar când ați călcat și voi strâmb în același fel, ultima dată?

Iar dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului.

 

 

2 Comentarii

  1. Varsta e mai putin importanta decat experienta. Insa „varsta” e mai usor de folosit atunci cand comparam „realizarile” – ce casa ai, ce masina ai, ce job ai, cum arati…
    Eu calc stramb mereu. Nu stiu de ce, dar o fac adesea in detrimentul meu.
    PS. Citisem acum ceva vreme un studiu (trist) despre sinucidere. Cele mai multe sinucideri au local dupa intalnirile de 10, 20… ani de la terminarea scolilor.

    1. Hm…trist 🙁
      E normal sa ne comparam, intr-un fel, dar ideal este, daca tot o facem, sa iesim bine. Iar daca nu, sa nu o facem deloc.

Lasă un răspuns