Prima zi de școală

Mă duc de dimineață la papetăria de lângă casă, fiind în trecere prin zonă și întreb dacă au și servicii de legătorie. Da, se rezolvă chiar pe loc. Perfect. Stau la coadă, să-mi aștept rândul.

În fața mea, câteva mame cu copii școlari, proaspăt întorși de la festivitatea de deschidere a noului an.

De ce se formase coadă? Din cauza listelor lungi, pre-tipărite și primite ca atare de la școală, cu cele necesare pentru tot semestrul. Caiete fel de fel, blocuri de desen, tablă pentru plastelină (nu știam că există, noi i-am confecționat zânei din lemn).

Am imediat un sentiment amestecat de deja vu, nod în stomac, nostalgia vacanței și disconfortul frigului de toamnă. Deși afară sunt grade cât pentru două zile de vară…

Fetița și adolescenta din mine se pregătește an după an, vreme de mulți ani, la început de septembrie, să înfrunte un sistem competitiv rece și depersonalizat, distanța față de casă și părinți și programul rigid, sever. Trezirile prea matinale, cele multe, fără număr, nu i-au fost apropiate. Oare schimbarea de perspectivă ar fi ajutat ca trezirile să fie unele entuziaste? Probabil…apoi, odată ajunsă la facultate, profită de aparenta libertate și lejeritate a orarului și doarme cu nesaț mare parte din diminețile primului semestru.

Multă vreme după terminarea școlii, are coșmaruri în care se făcea că dă teza la limba română sau altă materie și fie nu știe mare lucru, fie ia notă prea mică, fie se întâmplă alte tragedii  pe care nu le-ar putea digera. Nici ea, dar mai ales ceilalți.

Are parte de gazde și chirii diverse, în care se simte stăină și singură. Are parte de naveta săptămânală, cu trenul. În timpul căreia, îi place să citească și să privească peisajul și oamenii din jur. Are parte de succese școlare, în ciuda gustului amestecat al acestora. Acumulează cunoștințe. Multe, stufoase, bine structurate după programe ordonat concepute. Acestea (cunoștințele) sunt foarte importante, de aceea ea are grijă să le înmagazineze cuminte. Ce mai contează cum se simte? Niciun profesor nu te întreabă asta.  În emoția primei zile, ei sunt preocupați să nu uite de listele cu cele necesare, astfel ca elevii să apuce să le cumpere până nu începe nebunia.

Nu, nu-și amintește cu mare drag de școală, deși a fost o elevă eminentă. Ce i-o fi lipsit acelei școli de nu a prins drag de ea, în ciuda faptului că a însoțit-o mai bine de un sfert de viață?

Cum o fi azi  în școli? Nu prea mai știu. Dar școlarii de dimineață nu se deosebeau foarte tare de școlărița din mine de acum 30 de ani.

Mai sunt câțiva până voi intra din nou în școală, ca mamă. Mi-ar plăcea ca fiica mea să o îndrăgească. Cu adevarat, nu pentru că vor bunicii, sau părinții, sau de gura profesorilor. Mi-ar plăcea să fie o experiență din care să iasă cu mai puține cunoștințe, dar mai specifice. Și cu MULT mai mult caracter.

Mi-ar plăcea ca peste ani, stând la rând la legătorie, să aibă nostalgia unor dimineți entuziaste, a unor lecții de viață esențiale, cruciale, a  unor revelații neîntârziate, a creării unei voci personale puternice și a sentimentului de bine cu sine, toate adunate în timpul acelui sfert de viață prețios.

Dacă ați citit până la final, presupun că v-a plăcut ce am scris, așa că vă rog să apreciați și pagina de facebook. Mulțumesc!