Două nunți și-un bunic mega-disponibil

De curând am avut privilegiul să ne ușurăm simțitor portofelul. Pardon, să însoțim în debutul vieții de familie, doi tineri simpatici și entuziaști. Atât de entuziaști, încât au ales să se căsătorească de două ori. Nu, nu a doua oară, ci de două ori. Cum vine asta? Păi, o dată la Cluj și a doua oară la Călimănești. Cum de ce? Pentru că mireasa e din Cluj, iar mirele din Călimănești. Logic, nu? O nuntă cu nuntașii miresei și cealaltă cu ai mirelui. Ce poate fi mai simplu și lipsit de complicații logistice decât această decizie? Ca o piesă de teatru în două acte identice. De fapt nu chiar, că piesa are aceiași spectatori. Și actele ei spun o poveste, împreună.

Dar cu nașii ce facem? trebuie să se fi întrebat protagoniștii.

Ăăă… fiind o singură pereche investită cu acest titlu… vor veni la ambele nunți, trebuie să își fi răspuns ei…separat, sau la unison. Nu mai contează, ideea exact asta a fost. Și am aflat-o și noi, bineînteles, la următoarea vizită pre-eveniment pe care ne-au făcut-o.

Deci avem așa: o piesă în două acte identice sau aproape, dar cu spectatori diferiți. Cu excepția noastră.

Dacă vă întrebați ce anume ne-a calificat pentru titulatura de nași, ei bine, povestea este simplă: noi am fost cei care le-am făcut cunoștință. Ceea ce se pare că a fost un succes. De moment și de perioadă pre-nuntă. Sperăm că vor trece și proba timpului. Ne amuzam atunci, imediat după ce s-au cunoscut, zicând că le vom fi nași de cununie. Nu ne-am gândit că se va îngroșa gluma și o vor lua în serios…cu atât mai mult cu cât mai era un cuplu candidat la poziția cu pricina. În sfârșit, finalul îl cunoașteți.

Așa că iată-ne, în prag de primă nuntă, doi adulți și o mititică, antrenați psihologic să jucăm acel rol.

Prima parte a marii zile a trecut repede, cu alergături între oficialități ale urbei, cum ar fi primarul sau preotul. Cea de-a doua, destinată petrecerii și relaxării, pentru cei deja obosiți de treaba administrativă de dimineață, a trecut și ea. Petrecerea e petrecere, iar dacă mai e presărată și cu mâncare și băutură, cum ar putea fi altfel decât reușită? Dacă este și în cursul zilei, pentru mine e perfectă. Ce a făcut Maia în tot acest timp? Ei, aici apare, ca pesonaj secundar, dar indispensabil, BUNICUL.

El și ea
El și ea
La masă
La masă
Nașul și nașa
Nașul și nașa
Nașul și nășica
Nașul și nășica

El s-a oferit să ne dea două mâini de ajutor prețios. Adică pentru ambele nunți. Cea dintâi, descrisă deja, a fost floare la ureche. Fiind locală (nunta), Maia a stat acasă cu bunicul în prima parte a zilei, ca să evităm plictisul, iar în a doua, ni s-a alăturat, cu bunic cu tot. Nu a fost nevoie decât de un taximetru, care să îi transporte de acasă la locul petrecerii. Acolo, după ce a depășit perioada de acomodare la decibelii de zaiafet, a dansat puțin, a ciugulit câte ceva, a privit uimită defileul ospătarilor care se îndeletniceau cu servirea, a ieșit la o plimbare alergată în curtea restaurantului și apoi a vrut acasă. Ceea ce s-a și întâmplat. Avantaj major: somnul de amiază și cel de noapte au fost respectate. Am uitat să vă spun că între partea oficială și „masă și felicitări” eu am fugit acasă pentru ca ea să adoarmă cu mine, așa cum a fost obișnuită. Deprindere de care nu am vrut să o dezobișnuiesc la acea dată și cu acea ocazie.

Concluzie: actul I a fost un succes. Bineînțeles că și pentru miri!

Cum spuneam, actul II nu a fost chiar identic cu primul. Pentru că s-a desfășurat noaptea. Apoi, a fost drumul până acolo (Călimănești), care a pus un pic la încercare răbdarea Maiei. Dar datorită aceluiași bunic și porțiunilor generoase de autostradă, am ajuns cu nervii neșifonați rău și în timp decent.

Am dormit prima noapte la Hotel Orizont, prin amabilitatea mirilor. Asta după ce am vizitat curtea de la țară a părinților lui, frumos amenajată ca reședință de vară. Acolo, Maia s-a delectat cu niște caise foarte zemoase, pe care s-a amuzat să le spele înainte, una câte una, la cișmea. A doua zi am mai vizitat puțin stațiunea, am făcut o simpatică plimbare cu vaporașul pe Olt și apoi ne-am întors în cameră pentru odihna de dinaintea distracției. Mirele ne-a însoțit, în tot acest răstimp (mai puțin la partea cu odihna), iar eu i-am admirat în taină…răbdarea. Pe care îi doresc să o exerseze cât mai curând în postura de tătic.

Cu vaporașul pe Olt
Cu vaporașul pe Olt

Seara, aveam în plan, eu și nașul, să însoțim mirii la ceremonia de primire a nuntașilor (care nu ne gândeam că va dura atât de mult-aproximativ 3 ore) , după care să îi facem, pe Maia și bunic, părtași la dans și toate cele.

Actul II. Așteptând nuntașii
Actul II. Așteptând nuntașii

Dar cum startul petrecerii a fost decalat destul de mult peste orele de cină și somn ale Maiei, am ratat suprapunerea perioadei ei active cu horele oltenești, dar și a foamei ei cu vreun ciolan sau vreo ruladă dichisit împăturită. Așa că a mâncat târziu, apoi a adormit cu burtica cam plină și s-a trezit însetată. Doar că nu a fost prea încântată să îl găsească pe bunic alături, deși știa scenariul de dinainte. A cerut insistent apă, a primit, apoi a cerut lapte, nu a primit, ceea ce a făcut-o să se enerveze de-a binelea. Astfel că, la ora unu noaptea, pe holul hotelului, la ușa restaurantului, a apărut un bunic super-grijuliu și îngrijorat, cu o fetiță super-supărată, în căutarea lui mami. Cam asta a fost actul II, pentru mine. Nașul a rămas să petreacă până la ziuă. Mă rog, pâna la final, care a survenit înainte de ziuă, deși noi ne gândeam că oltenii chefuiesc așa cum vorbesc. Mult. De data asta au scurtat-o.

Bunicul
Bunicul

 

Una peste alta, noi ne-am simțit bine la ambele nunți, am depășit cu brio provocările experiențelor prin care am trecut, ne-am bucurat de prezența conștiincioasă a bunicului și am apreciat că Murphy nu s-a băgat deloc în treburile noastre.

 

 

Lasă un răspuns