Fii partenerul pe care îl dorești pentru copilul tău!

Despre relația dintre parteneri după apariția copilului am mai scris. Părerea mea nu s-a schimbat, dar am de adăugat ceva. Ținând cont că multe cupluri trec prin transformări atât de mari în perioada de după bebe și că de obicei relația tinde să se deterioreze, dacă nu i se acordă atenția necesară (culmea, acum pare să aibă mai multă nevoie de atenție decât oricând), m-am gândit recent că poate o altă abordare a acestui subiect spinos ar putea să ajute.

Cum ar fi oare dacă am aplica nimic altceva decât principiul biblic „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, sau, mai exact, ce ție nu ți-ar plăcea să i se facă fiicei sau băiatului tău, atunci când va fi mare (sau până atunci), nu face partenerului tău. De aceea îmi plac multe idei vehiculate în cartea asta de căpătâi, pentru că sunt atât de simple, dar atât de greu de pus în aplicare, mai mereu.

Cum am putea aplica ideea de mai sus? În multe moduri, imaginația ne este limita. Dar unul dintre ele ar putea fi acesta: copilul nostru va crește mare și într-o bună zi va avea un iubit sau o iubită. Iar noi vom fi atunci, uneori, observatori ai tipului de relaționare dintre  cei doi.

Vom fi părtași la discuții contradictorii, la certuri, la tonuri ridicate sau alte reacții mai puțin controlate. Vom fi subiectivi în aprecierea a ceea ce vedem sau auzim. Vom simți durere la fiecare semnal că relația copilului nostru se clatină, stagnează sau  involuează. Vom percepe diferit (față de subiecții principali) fiecare gest sau vorbă mai aprigă adresate fiicei sau fiului din partea partenerului și vom trece cu vederea sau chiar vom ignora complet același gest sau aceeași vorbă adresată în sens invers. Vom fi partinitori, chiar și numai în gând, cu toate sforțările de a fi imparțiali.

Cum ar fi dacă am gândi așa: pentru că mă va durea inima de fiecare dată când fiica sau fiul meu va fi agresat chiar și în cel mai fin mod de catre partener, aleg să fiu o oglindă de pe acum și să ofer spre reflectare doar ceea ce mi-ar plăcea să văd și să aud mai târziu.

Dacă eu aleg să-mi păstrez calmul, să respir de câteva ori înainte de a ridica tonul, să apreciez în loc să critic, să zâmbesc în loc să trimit săgeți, să comunic în loc să tac, să lupt în loc să abandonez, să persist în aceste alegeri în loc să cedez rapid la greu, cred că, înainte de toate, ofer un exemplu copilului aflat în formare și în plin proces de absorbție de modele.  Mai târziu, ca adult, acesta se va orienta către un anumit tip de partener, cel mai probabil conform prototipului copiat in familie.

Dar modelul de comportament abordat va atrage, îmi place să cred, unul similar și din partea noilor membrii ai familiei, pe principiul legii atracției. Ceea ce oferi sau nu oferi, vei primi înapoi, chiar dacă acesta pare un clișeu perfect de pus în chenar pe facebook și atât de puțin palpabil, încât pare doar o poveste de adormit copiii, din acelea cu care mulți dintre noi nici nu mai suntem de acord.

Mi-ar plăcea ca data viitoare când ne înfruntăm partenerul, să avem prezența necesară pentru a ne pune în pielea fiului/fiicei, peste ani, tratat/ă într-o manieră similară. S-ar putea ca făcând aceasta, fie să continuăm demersul început cu partenerul, fie să îl stopăm. Cred că procedeul ăsta simplu ar fi un bun barometru al reacțiilor și atitudinilor  pe care le avem  în cuplu și ar putea avea potențialul de a ne aduce cu picioarele pe pământ atunci când zburăm la o înălțime prea mare sau, din contră, de a ne lansa în aer când ne simțim prea ancorați.

Pe de altă parte, propunerea mea ar putea să pară nimic altceva decât o manifestare egoistă a mult prea proclamatei iubiri a părintelui față de copil.

Vouă cum vi se pare și de ce parte vă situați? M-ar ajuta să aflu părerile voastre și să dezbatem subiectul.

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să îl dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului.

8 Comentarii

  1. Offf, da, asa este. Daca ar fi asa usor si de facut 🙂 Dar cu lucrul cu sine si cu terapie, unde este cazul, reusesti pana la urma

    1. Da, asa e, cel mai important este sa fii constient si prezent

  2. O perspectiva extrem de interesanta. Imi place, si cred ca daca am pune-o in aplicare , lumea ar fi mai buna 🙂 . Acum ma simt si mai vinovata pt gestionarea defectuoasa a unor conflicte cu sotul…

    1. Oh, sper ca nu te simti mai vinovata din cauza articolului, nu asta era intentia 🙁

  3. Flavia says: Răspunde

    Imi place viziunea ta si ma regasesc! Si noi am trecut prin perioade dificile, dar am invatat sa le gestionam. Mereu ne-am spus ca ne suntem datori atat noua, cat si copilului ca lucrurile sa functioneze in parametrii dictati de respect, iubire si bun simt.

    1. E o mare arta asta, sa inveti sa redevii un cuplu dupa ce primele faze, cele care oricum merg de la sine, au trecut. Succes in relatie, in continuare! 🙂

  4. E vorba de foarte mult exercitiu cu sine, care poate dura, uneori, ani intregi. Si neaparat, terapie! La 36 de ani pot spune ca mai am inca foarte multe de invatat 🙂

    1. Si eu sunt de acord cu terapia, cred ca ar putea ajuta foarte bine daca ambii parteneri isi doresc asta.

Lasă un răspuns