Dar eu, dacă nu alăptez, ce fel de mama sunt?

-“Dar eu, dacă nu alăptez, ce fel de mama sunt?”

-“Cred că alăptarea singură nu este în măsură să definească o mamă, cu atât mai puțin eu, dar, pe de altă parte, cred că ești mama care îți dorești să fii”

Acesta a fost surtul dialog dintre o altă mămică și mine, ca urmare a reacției la un articol pe care l-am scris în cinstea Săptămânii Internaționale a Alăptării (1-7 august 2017).

Alăptarea, pe măsura ce a început să ia cât de cât amploare și în România, a devenit un subiect sensibil. Sunt mămici pro, dar și mămici contra. Cele pro au alăptat sau alăptează fie cu ușurință, fie cu greu, anevoios dar pana la urma cu succes, iar celelalte, fie nu și-au dorit în mod expres să o facă, fie nu au reușit.

Indiferent în ce mulțime ne-am afla, ne unește pe toate o calitate: aceea de a fi mamă. Dincolo de alăptare, avem cu toate parte de sentimente asemănătoare, trăiri intense specifice, zâmbete menite să ne moaie picioarele, spaime și frici normale când ținem în brațe ființa aceea minusculă, fără păr și dinți, dar de care ne-am îndrăgostit iremediabil.

În ce mă privește, mi-am dorit foarte tare să alăptez, dar în ciuda informării cu care am pornit la drum, nu a fost o reușită imediată. Acum cred, cu înțelepciunea pățitului, că nu am fost totuși suficient de bine informată, în primul rând. Iar în cel de-al doilea, nu am apelat din prima, cu toată convingerea, la un consultant.

Se știe deja de multă lume, datorită promovării destul de intense care se face, că Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă (fără a fi nevoie de alte lichide) pâna la 6 luni ale lui bebe, iar după și până la 2 ani se recomnadă să fie continuată, în paralel cu diversificarea bebelușului.

Pe de altă parte, alăptarea nu mai este demult o noțiune abstractă, căci ea începe timid să se debaraseze de variatele mituri care îi sunt atribuite. Iar locul acestora este luat de informații actualizate, pertinente, de studii ale căror rezultate au fost scoase la lumină recent și oferite publicului larg. Acum reușita în acest demers este de foarte multe ori la un apel telefonic distanță.

Lăsând la o parte categoria mamelor care NU VOR să alăpteze ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ, pentru celelalte, care VOR, dar NU ȘTIU CUM, veștile bune apar pe bandă rulantă. Din fericire, există cărți, cursuri, consultanți în alăptare bine pregătiți și capabili să ajute concret proaspetele mame. Și chiar se poate. Eu însămi am reușit datorită acestora și știu nu puține alte cazuri din viața reală.

Mesajul meu către mamele care DORESC să alăpteze, este acela că SE POATE, cu informarea și suportul corecte.

Pe de altă parte, respect alegerea mamelor care nu alăptează, pentru că nu au dorit acest lucru.

Așadar, mamelor care nu alăptați, credința mea este că sunteți exact mamele care ați dorit să fiți. Cu foarte puține excepții. Căci dacă îți DOREȘTI cu toată ființa ta, tot universul (nu numai cărțile de specialitate citite și consultantul) va conspira la îndeplinirea dorinței tale.

Am credința că sentimentele de superioritate sau de invidie între mame anulează parte din dragostea pe care vrem să o arătăm în primul rând puilor noștri, hrănindu-i, fie într-un fel, fie în celălalt.

Eu sunt una din acele mame care alăptează un copil trecut de 2 ani. Și îmi doresc ca alegerea mea să fie respectată dar îmi rezerv dreptul de a vorbi despre ea, de a nu o ascunde, ba chiar de a fi mândră cu ea.  Am vorbit despre această experiență în mai multe rânduri.

De data aceasta, vreau să las o altă mamă veterană în alăptare, să vorbească în felul ei despre ceea ce înseamnă pentru ea mai bine de 3 ani de legătură mamă-fiică, la sân.

Puternic inspirată de Steluța ei, Dana este pe punctul de a scrie prima poveste românească ilustrată despre alăptare și înțărcare blândă. Pentru finalizarea proiectului, ea are nevoie însă de ajutorul vostru. Orice ajutor este, evident, binevenit. Las aici un link de unde vă puteți face o imagine mai clară a proiectului și sper ca în curând să beneficiem cu toții, părinți și copii, de ceea ce eu cred ca va fi o mică bijuterie în bibliotecile noastre.

Lasă un răspuns