Săptămâna alăptării, la Cluj și pretutindeni

Cu toate că atunci când am început alăptarea, la un anume răstimp după ce am adus pe lume o mărunțică negricioasă (între timp s-a deschis și la ten și la păr), nu mă gândeam mai departe de maxim 1 zi înainte, darămite un an sau doi în viitor, iată-ne în prezent, mamă și fiică, ajunse la 2 ani și o lună de legătură puternic pecetluită de alăptarea la sân.

Cum a fost la început, ce dificultăți am avut, dar și cum eforturile s-au finalizat cu o reușită, am relatat aici https://mamaimperfecta.ro/2016/01/20/startul-meu-in-alaptare/.

Scriu aceste rânduri, inspirată în primul rând de invitația pe care Dana (http://danaganja.ro/) ne-a făcut-o, cu câteva zile în urmă, de a împărtăși în fața camerei de filmat, atât eu, dar și beneficiara principală, câte ceva din experiența noastră prețioasă. Alăptarea prelungită. De ce? De ce prelungită? Ce înseamnă pentru noi aceasta? etc.

Interviul nostru, deși pregătit, nu a mai ajuns să fie auzit, căci Maia a avut exact în acele momente, chef de cu totul altceva (i s-a făcut dintr-o data poftă de explorat zona), așa încât nu am reușit să facem o echipă care să dea bine la cameră, nici vizual, nici auditiv, de niciun fel. Am lăsat-o baltă, inclusiv pe Dana, și ne-am văzut de ale noastre.

Mi-am propus atunci ca ceea ce aveam de spus despre alăptare, dar nu am mai făcut-o, să las totuși scris. S-ar putea ca peste ani să fie interesant de readus în memorie, a mea sau a ei, sau să inspire și să dea curaj altor mame.

Al doilea motiv care mă face să scriu din nou despre acest subiect, este aniversarea lui la nivel mondial, prin Saptămâna internațională a alăptării (1-7 august), organizată la iniţiativa WABA – World Alliance of Breastfeeding Action, o reţea internaţională de organisme ce colaborează împreună cu OMS si UNICEF pentru promovarea alăptatului la sân.

Eu, în schimb, sunt mulțumită dacă la nivel cât de restrâns reușesc să transmit conținut și un pic de emoție. Voi menționa la final și câteva activități care au loc în săptămâna 1-7 august, la Cluj, destinate sărbătoririi acestui drept fundamental al bebelușului. Se știe că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF recomandă alăptarea exclusivă până la șase luni iar apoi continuarea alăptării în paralel cu alte alimente pâna la varsta de doi ani.

Revenind la oile mele, chiar înainte ca Dana să ne invite să împărtășim din experiența noastră lactată, pe fondul unor probleme de sănătate, am decis în familie că ar fi timpul să începem, cel puțin, să ne îndreptăm ușor către înțărcare.

Citisem câte ceva despre înțărcarea blândă sau despre autoînțărcare, dar nefiind convinsă și nici pregătită să fac pasul, până la momentul împricinat, nu am aplicat nicio metodă. În plus, Maia nu a dat niciodată vreun semn că ar rări frecvența sesiunilor de supt sau că ar fi mai puțin interesată de sân. Așa că pur și simplu mi-am zis să lăsăm ca lucrurile să decurgă de la sine.

Toate bune și frumoase. Am conștientizat însă, destul de brusc, că este foarte posibil (fără să gândesc fatalist, ci doar realist) ca, dacă nu acționăm cu pași cât de mici în sensul înțărcării, să fie nevoie ca aceasta să survină barbar, exact așa cum nu ne dorim, nici eu, nici ea.

Ca urmare, am început prin a discuta cu ea, zilnic, exact despre asta. Că mami ar putea fi nevoită să lipsească de acasă câteva zile la rând, inclusiv noaptea, ceea ce ar însemna ca ea să doarmă și să adoarmă cu tati. Sau cu bunica. Și că lăpticul de la mami ar putea fi înlocuit atunci tot de lăptic, dar din sticlă, oferit cu același drag, de tati, sau bunica. Am extins discuția și spre generalizări de genul „acum ești fetiță mare, poate ți-ar plăcea să dormi în camera ta, fără mami”.

Ambele variante au fost complet parate de reacții ferme din partea ei. Pare să știe foarte bine ce vrea, în materie de lapte. DOAR lapte de la mami, mai ales când e vorba de somn. Și somn DOAR cu mami. Discuțiile noastre au avut taman efectul contrar. Cereri și mai abitir de „tepte de ia mami”. Prin tonul vocii parcă ne spunea: „Ce este atât de greu de înțeles? Nu vreau lapte la pahar, la sticlă sau la biberon! Vreau LAPTE DE LA MAMI! Atât. Nu mai negociem!”

Apoi am trecut la fapte și în week-end-ul care urma, am adormit-o eu, iar apoi tati mi-a preluat locul, înarmat cu răbdare, sticle de apă și lapte și brațe calde și primitoare, pregătite să susțină o mică supărată la trezirile nocturne.

De sticle nu a fost nevoie, le-a respins cu hotărâre, căutând-o insistent pe mami, dar de brațe, da. A plâns cam 30 de minute, timp în care nu prea a fost chip de potolire. Calmarea a venit când tati i-a arătat luna și apoi a început să spună povești: cu luna, cu Max, care o găsise în cele din urmă (pe lună), apoi cu stelele și apoi cu câte-n lună și stele. Doar că Maia se trezise de-a binelea și cerea poveste după poveste. Preț de două ore a durat inspirația lui tati, după care am preluat iar ștafeta. Aveam nevoie de odihna toți trei. Ghiciți ce? A adormit cu sânul în gură, în mai puțin de 3 minute.

A doua seară s-a petrecut aproximativ la fel, doar ca plânsul a durat mai puțin, undeva la 15 minute, după care a urmat o serie de ațipeli însoțite, toate, de treziri, foială, mârâieli. Am rezistat tot cam vreo 2 ore, ca în seara precedentă. Restul a fost exact la fel, adormit cu mami, urgent. Pardon, cu sânul lui mami.

Cam așa au fost cele două încercări de semi-înțărcare. Nu au fost neapărat niște reușite, dar ne declarăm mulțumiți. Sunt absolut convinsă că nu va fi ușor, dar ce ne dorim de fapt, este un proces blând, domol, din care toată lumea să iasă neșifonată. Probabil pe cât de dificil a fost startul, pe atât de complicat va fi și finalul. Cert este că deocamdată nu părem niciunul pregătiți.

Oricum, continuăm ceea ce am început: discuții, vom repeta și experiențele de dormit cu tati, vom apela și la cărți ajutătoare. Toate în ritmul ei și al nostru, fără grabă sau presiune. Sper doar ca tot acest proces să nu fie zdruncinat de vreun neprevăzut mai puțin prietenos.

Ce înseamnă totuși alăptarea pentru noi? Multe, dar enumăr doar câteva acum: sănătate, a ei și a mea, dragoste nemărginită, grijă, alin și alint, dialog senzorial, liniștire, pace, imunitate puternică (orice boală a ei a durat, fără nicio exagerare, o zi, maxim două) agerimea minții, dar și primul pas către inteligența emoțională, nicio noapte de despărţire mamă-mărunţică.

Peste tot în lume, în săptămâna alăptării, mame, bebeluși sau copii mai mari, se bucură împreună de una dintre cele mai binecuvântate alegeri care poate fi făcută la fiecare început de viață.

În Cluj, vor avea loc activități cu acest specific, mare parte dintre ele gratuite, la centrele de educație pre si postnatală Cuibul berzelor și Burtica mea. Programul ativităților se poate consulta aici și aici.

Să ne vedem acolo!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului.

 

 

 

 

 

 

 

3 Comentarii

  1. […] Despre inițierea unei înțărcări blânde, dar și despre evenimentele destinate Săptămânii Internaționale a Alăptării din Cluj, puteți afla de la Alina Sas: https://mamaimperfecta.ro/2017/07/28/saptamana-alaptarii-la-cluj-si-pretutindeni/ […]

  2. Știi că apucasem sa vorbim despre cum tăticul Maiei e cel care a propus primii pași spre înțărcare? Și noi am avut o perioada in care tatăl steluței era exasperat de frecvență și insistenta cu care cerea titi. Și mă tot îndemna insistent sa punem punct. Cumva am depășit perioada. Supturile s-au rărit datorita programului meu de munca. Apoi, la 3 ani și un pic, am început să-i spun că și toți vrea sa doarma noaptea. Cu puține proteste – in fața cărora cedam când supărarea amenința să ne strice somnul – a înțeles. Acum, la 3 ani și 7 luni, dragostea de san a rămas la fel de puternica. Și faptul că suptul ei mă incomodează fizic mă demoralizeaza – pentru că-i stric mereu momentele de tandrețe.

    Ce vreau sa spun e că, daca decizi sa mai ai rabdare, e posibil că supturile sa de rărească până când alăptarea nu mai e agasanta și, dacă nu te incomodează fizic, o puteți duce înainte fără insistenta ,frecvența și lipsa de înțelegere a copilului mic.

    În curând vine și filmul, Alina! Chiar daca Maia a avut alte gânduri, prezenta și susținerea ta sunt la fel de valoroase!

    1. Vom merge mai departe, poate asa trecem lin la urmatorul nivel, care o fi ala, vedem 🙂
      Iar voua, tie, rabdare va doresc, sigur stie steluta cand e momentul cel mai propice sa se opreasca.
      Astept filmul cu nerabdare!

Lasă un răspuns