Scrierea mea curge cel mai bine din emoții. Emoții mai intense sau mai subtile. Cu cât emoția este mai intensă, cu atât scrierea izvorăște mai convingator, mai fluid. Și procesul în sine, cel de a scrie, este mai rapid. Știți expresia „dintr-o răsuflare”. Exact așa se nasc articolele mele cauzate de emoții puternice.
De curând am fost supusă unui mix de emoții. De regulă, emoțiile se resimt mai multe o dată, la mine cel puțin așa este, iar când apar grupate, sunt amestecate și deseori confuze. Sau poate că nu știu eu să le identific corect, sau nu îmi iau timpul necesar să o fac.
Cineva drag-drag mie urmeaza să treacă printr-o perioadă dificilă, genul acela de încercare pe care viața ți-a alocat-o demult, dar despre care tu nu afli decât la momentul considerat potrivit. Că dacă ai afla prea repede, probabil nu ar ajuta cu nimic, cel mai probabil ar strica. Care ar mai fi farmecul dacă ne-am cunoaște viața dinainte de a o trăi? Și noi, cei apropiați, am aflat detalii tot la acel moment, de fapt cumva „în ultimul moment”.
Moment care a constituit trigger-ul emoțiilor de care spuneam mai sus. Care apoi s-au transformat în rândurile pe care le citiți acum. Acum, citiți de fapt niște emoții.
Cea mai puternică dintre ele este teama. Teama de a nu pierde. Obiceiuri, gânduri, nostalgii, amintiri, relații…orice din trecut. Pentru că trecutul este pentru mine un loc confortabil, în care îmi face plăcere să mă refugiez din când în când. Din teamă decurge angoasa, care mă neliniștește și mai tare și nu face decât să întrețină… teama. Apoi mai apare și o senzație de nesiguranță. Ce voi face eu fără acel trecut? Ce pârghii pentru viitor mai am dacă dispare partea preferată din trecut? Cine voi mai fi eu? Identitatea mea se va schimba, dar nu știu în ce…apoi din nou teama…aceea de necunoscut, căci dacă lucrurile nu decurg așa cum mi-aș dori eu, vor avea loc prea multe schimbări pe care pur și simplu nu pot să le văd clar acum. Apoi, pe lângă mine, în toată această poveste, pe care o doresc – evident – cu final fericit, sunt implicate și alte persoane, cel puțin la fel de dragi ca și personajul principal. A căror responsabilitate o am, parțial măcar.
Așa că în capul meu lucrurile se complică atât de tare, încât devin o pâclă care mă împiedică să gândesc limpede. Și să găsesc soluții. Doar că situația în sine, incertă fiind, soluțiile pe care îmi doresc să le găsesc sunt doar capricii ale minții mele obsedate de control și bulversate pe moment de avalanșa de evenimente suprapuse.
Iau distanță si analizez. Respir adânc și am o discuție liniștitoare undeva foarte aproape de un alt umăr drag. Mă analizez. Observ că tot periplul reflecțiilor mele exlcude prezentul. Trecutul și viitorul, ambele devenite ireale aici și acum, mă preocupă integral. Prezentul, deloc.
Știu că nu e benefic și nici productiv. Nu îmi rămâne așadar, decât să mă întorc către prezent. Este tot ce am. Și este primul pas către a alunga emoțiile care, o dată identificate și acceptate, nu mai sunt binevenite.
Ce pot face în prezent pentru a ameliora situația? Sunt conștientă că niciun ajutor fizic nu este în măsură să ajute cu adevărat, vorbele sunt lipsite de conținut, iar inima, cea care duce greul mai mereu, de data asta cere ajutor, la rândul său.
Soluția pe care am găsit-o la repezeală, dar fără să o consider una superficială, a fost aceea de a ține post câteva zile, înaintea „zilei-Z”. Nu numai din perspectivă religioasă, dar și pentru ce decurge concret dintr-o astfel de abstinență. Pentru mine, a mânca în anumite momente sau perioade mai puțin, mai curat sau deloc, echivalează cu o pauză necesară oferită corpului. Energia consumată în mod normal pentru digestie se poate reorienta acolo unde este nevoie mai mare de ea. Creierul meu devine mai limpede, ceața care favorizează ruminația de care eu vreu să scap, se diminuează, vioiciunea trupului crește. Sunt mai prezentă. Acum pot fi exact așa cum spune vorba – „trup și suflet” – acolo unde este nevoie de mine. Mă plâng mai puțin. Postul mă apropie de momentul prezent mai mult decât alte lucruri. Mâncatul conștient îmi trezește conștiența generală mai eficient decât orice. Iar în momente de cumpănă personală am nevoie de conștiență pentru ca eu, iar apoi ceilalți, să poată conta pe mine.
Asta am găsit eu de cuviință să fac atunci când orice alt gest era impotent iar, conjunctural, nimic altceva nu a părut mai de ajutor. Și aparent, a dat roade. Perioada dificilă este în plină desfășurare, dar începutul a fost făcut cu dreptul, așa că privesc încrezătoare la prezent. Viitorul îl las pe mâini mai dibace. Să auzim de bine.
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să le dați mai departe și să apreciați pagina de facebook a blogului.
Parca ai descris ceata din capul meu cand am iesit din spital dupa nastere. Aveam in brate 2 copii de 2100 gr si acasa ma astepta mama semiparalizata ce se impiedicase de cele 2 trepte de la intrarea in casa mea ( sunt 2 in aceeasi curte). Era zgariata rau si nu se miscare de cateva ore. In spital era bunica internata de urgenta cu 3 diagnostice grave si cu risc de amputare picioare. Cam intr-o luna si jumatate s-a limpezit ceata, am calmat spiritele casei, dar din cauza stresului si a spaimei am pierdul laptele copiilor.
Prezentul este un moment greu, pe care il traiesti cu toate simturile. Este un moment continu. Este nevoie de multa tarie sa poti sa te detasezi si sa diseci trairile, spre a le aduce pe drumul cel bun.
Ce greu trebuie sa va fi fost. Multumesc, te imbratisez!
E foarte bun postul! Combină-l cu rugăciunea și, astfel, îți vei găsi aripile. Nu trebuie să fie rugăciuni kilometrice… nu trebuie să fie doar citite. Cele mai profunde vin din noi – când vorbim direct cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții… Apoi, când nu mai poți, repetă-le la infinit pe cele scurte, scurte, dar de mare efect:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine/ miluiește-ne pe noi/ miluiește pe X…”
și… deși sună ciudat, în cele mai grele și rele momente, nu înceta să dai slavă lui Dumnezeu: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”. O să vezi cum ți se ia povara, cum ți se răsplătește încrederea și bobul de credință!
(Iertare că am pătruns atât de intim în explicații și presupuse sfaturi. Nu sunt deloc sfaturi – nu mi-aș permite… Îți povestesc, însă, din toate cele ce pe mine m-au ridicat din toate căderile. Te îmbrățișez!)
Ce frumos ai descris metodele tale, iti multumesc, te imbratisez si eu. Sa stii ca si eu il am pe D-zeu foarte aproape, nu de putine ori.
Sa fiti sanatosi! Tu si cei dragi tie…
Multumesc tare!
Hey! Sa fii bine si sa iti gasesti sursa de putere si de liniste de care ai nevoie!
Multumesc, asa sa fie!
Prezentul! Este tot ce avem. Și pe noi înșine. Iar în noi sunt toate soluțiile. Avem tot ce ne trebuie pentru a reuși ;).
Stiu, ma stradui sa pun in parctica 🙂
Multă putere și sănătate! Să depășiți cu bine aceste momente!
Multumesc mult!
Numai bine! În momentele grele poate ajuta o „ancoră”. Mergi mai departe știind că ai de ce, că ai pentru cine. Nu trebuie să ne pierdem.
Multumesc, asa este
Strangem pumnii si pumnisorii, sa fiti bine! Si tu, dar si persoana care trece prin incercarea grea!
Multumesc, pumnisorii sunt adorabili 🙂
Daca imi permiti o sa iti spun ceva ce fac de o vreme: elimin negativul din viata mea. In ce sens: evit sa vorbesc cu oameni pe care ii stiu f critici, nu ma uit la stiri sau emisiunI unde se promovez batjocura, nu citesc articole unde se vorbeste in ras etc si ma incarc cu pozitiv: ma rog, citesc carti cu mesaj pozitiv, fac exercitii de recunostinta, ma joc cu copilul meu ♡
Iti doresc sa iti fie bine!
Multumesc, sunt sigura ca ajuta metoda ta, am aplicat-o si eu, in mare parte
Eu sunt impresionata de emotiile pe care mi le-ai transmis prin aceste randuri. Cred ca atitudinea pe care ai luat-o este corecta si vei gasi putere sa intervii in orice situatie. Iti doresc sa ai rabdare, echilibru si in cazul in care este nevoie, nu ezita sa ceri ajutor. Te imbratisez!
Multumesc, Nicoleta <3
Să știi că suntem curajoși și atunci când nu ne simțim curajoși. Putere și încredere îți trimit. Și dacă ai cum, încearcă să vezi ce ai de învățat din asta. Te îmbrățișez.
Multumesc, o sa incerc sa nu fug de ce se întâmplă.
Sanatate si multa putere! Sa fie bine!
Multumesc! Bine sa fie!
Se simte emotia si as vreasa-ti spun ceva potrivit, dar nu stiu ce. Sper ca esti/sunteti bine!
Multumesc, Flavia! Suntem bine, speram la bine si in continuare.