De la Islam, la limba engleză, iar apoi la bal. Balul Britanic

A doua limbă studiată la școală a fost rusa

Spuneam aici că limba engleză nu a binevoit să se apropie de copilul care am fost. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, dar nici măcar expunerea la ea nu a avut loc defel. Conjunctural, nu din rea voință. Așa că am suferit în liniște, imediat ce mi-am dat seama ce comoară am ratat. Am învățat conștiincios limba franceză, dar rusa nu am suportat-o. Era ca și cum știam că e acolo ca să înlocuiască engleza și, firesc, în ziua de azi nu reușesc să leg două vorbe în limba lui Tolstoi. Prin facultate m-am găndit să mai suplinesc LIPSA și, neavând curajul să mă înscriu la a doua limbă – engleza – am dat piept cu inedita limbă germană și am ajuns, în timp, la un nivel satisfăcător, adică puteam să am o conversație de bun simț și de strict necesar. Cum nu am mai folosit-o, tot conjunctural, nici nu mai știu ce știu din ea.

Multă vreme m-am simțit complexată de limba engleză mediocră pe care o vorbeam

Mulți ani mai târziu, când am decis să-mi completez studiile și să urmez cursurile unui master, mi-am zis: Acum, ori niciodată! Nu aveam nimic de pierdut, cum credeam până atunci, dacă îmi asumam faptul că nu dețin abilități de limba engleză avansată, așa că am ales engleza, ca una dintre cele două limbi străine, în care urma să am de susținut un proiect laborios. Mi-am asumat alegerea, faptul că urma să mă documentez serios în scopul elaborării proiectului, pe parcursul celor câtorva luni și faptul că aveam, astfel, oportunitatea să mă expun intensiv la engleză, pe toate canalele posibile și în final să fiu capabilă să concep un material coerent. Și să îl prezint în fața prezidiului.

Am rupt pisica și am învățat engleza, conștiincios, la maturitate

Probabil pentru mulți, scenariul de mai sus nu seamănă cu Bau-bau din cântecul acela…dar pentru mine era taman întruchiparea personajului cu pricina. Dar timpul relativ generos (din toamnă până undeva în iarnă) în care aveam să îmi testez capacitățile lingvistice și nu numai, mă calma ori de câte ori mă treceau fiori reci pe șira spinării, în somn sau complet trează. Nu era nimic mai bun de făcut decât să profit realmente de fiecare zi din intervalul respectiv. Dacă nu erau ore pe zi, mă străduiam să fie măcar minute dedicate fie unei lecturi, fie unei audiții, fie unei conversații cu cineva. Dacă nu era niciuna dintre acestea, atunci cel puțin un film sau un documentar, la final de zi, pe care încercam să îl înțeleg neurmărind traducerea.

În mașină mi-am instalat un kit care mă ajuta să valorific timpul din trafic ascultând diverse texte sau discuții ale vorbitorilor nativi. Imediat ce am știut cu exactitate tema proiectului, am orientat aceste audiții către subiecte conexe, foarte binevenite în a mă apropia tot mai mult de problematica aleasă.

Din dorința (și teama, pe de altă parte) de a evita comparațiile, pe cât posibil, am ales o temă gen „raritate” – Islamul și Islamismul. Astfel am aflat foarte multe lucruri noi, atât despre religie, cât și despre mișcarea politică din spate, două concepte diferite care se confundă uneori. Nu intru în detalii, ce vreau să mai spun este că prezentarea a ieșit chiar foarte frumoasă, originală și a fost extrem de bine documentată. În ciuda emoțiilor mele de dianinte și mai ales din momentul „adevărului” (căci a sosit și acel moment), lucrarea a fost apreciată ca fiind „bine structurată, bine documentată, surprinzând un material generos într-un conținut plin de esență”. Sau ceva de acest gen, nu bag mâna în foc că am reprodus exact. Îmi amintesc în schimb cu claritate două lucruri: faptul că profesoara (recunoscută printre studenți pentru standardele înalte pe care le are) a făcut o paralelă la proiectul meu, recomandându-ne, ca lectură, „Arta simplității” (Dominique Loreau). Și felul în care m-am simțit. Copleșită, mândră și ușurată.

Acum, la câteva luni bune după acel moment, nu am scăpat definitiv de jena de a mă exprima în engleză, dar știu cu siguranță că limitele mele sunt doar cele impuse de mine, în colaborare cu mintea mea din zilele ei mai proaste.

Cei care sunteți mâine în București, mergeți la Balul Britanic! Poate mai sunt din cei ca mine, care au nevoie de expunere, ca să-și confrunte diverși demoni.  Detalii despre Bal, am scris aici.

Dacă vă place ce și cum scriu, vă aștept și pe pagina de Facebook a blogului.