Raluca Bădiță este mamă a doi copilași și blogger pe Cocktail de viață. Mai jos ne încredințează o felie din imprefecțiunea ei.
Cam așa mă simt de când a venit bebelușa în viața noastră. Ne bucură tuturor fiecare zi, ne-a împlinit și ne-a făcut să iubim și mai mult viața, însă dacă pentru ea sunt mamă perfectă, pentru cel mic sunt imperfectă uneori…Poate prea des.
Denis este primul meu copil. Timp de 7 ani am fost mamă de băiat și atat! Nu mi-am dorit niciodată băiat, dar de când îl am nu l-aş da pe o mie de fetițe. Mă obișnuisem așa. Eu cu băiatul meu. Eu, mamă tânără de băiat frumos, cuminte , educat și lăudat. El, universul meu. El, cel mai fericit și alintat copil.
De când a apărut Bianca, sunt perfectă pentru ea. Știu ca sună a laudă de sine, însă așa văd eu lucrurile acum când pot să compar.
La ea fug de câte ori are nevoie, o îmbrățișez, o pup pe fiecare părticică a corpului ei și mă minunez de cât este de frumoasă.
El nu prea mai are nevoie de mine, nu se mai vrea așa pupat și nici complimente gen ,, cât ești de frumos” nu se fac exagerat de des la băieți.
Ea este mică, atât de mică încât aş putea să o înghesui sub tricoul meu și să dau impresia că sunt din nou însărcinată. El este mare, abia îl cuprind în brațe, aproape că nu mai pot sa îl ridic și prea rar își pune capul pe pieptul meu.
Ea are nevoie de mine ca de aer, dar și el are. Pentru ea am timp mereu, pentru el prea puțin.
Sunt o mamă imperfecta pentru că nu mai stau seara lângă el până adoarme, căci mă chinui în camera de alături să o calmez pe cea mică.
Sunt o mamă imperfecta pentru că nu îi mai sărut ochii și năsucul și bărbia și nici fruntea sau ochișorii atât de des cum o făceam în urmă cu 8 luni.
Sunt o mamă imperfectă căci nu pot să îi pun masa, sa mă joc cu el, să îl ajut cu ceva fix atunci când are nevoie pentru că trebuie sa fiu perfectă pentru cea care nu poate să mănânce singura, nu se poate deplasa la jucării, nu poate să facă nimic fără mine.
Sunt o mamă imperfectă pentru că nu îi mai citesc povești înainte de culcare, ci îi cânt la cea mică în timp ce o leagăn ca să doarmă.
Sunt o mamă imperfectă pentru el pentru că uneori vorbește și eu sunt atentă la surioara lui să nu cadă din pat, să nu bage obiecte în gură, să nu facă chestii pe care le fac bebelușii poznași la vârsta ei.
Sunt o mamă imperfecta și pentru ca mi se pare prea mare el atunci când o țin pe cea mică în brațe.
Sunt o mamă imperfectă pentru că nu îmi mai permit sa îl iau de mânuță și să fug cu el la o prăjitură, la un loc de joacă sau pur și simplu în fața blocului pentru că cea mică va fi peste tot cu noi.
Sunt o mamă imperfectă pentru băiatul meu pentru că trebuie să fiu perfectă pentru ea.
Sunt mamă de doi, iubesc doi, sunt perfectă și imperfectă, greșesc și procedez corect, plâng și râd, dorm și sufăr de insomnii, sunt diferită de când sunt mamă de doi, însă îi iubesc la fel de mult, atât de mult încât nu aş putea trăi fără ei, atât de mult încât…Dumnezeu știe de ce sunt mamă de doi, știe de ce acum sunt așa, știe că într-o zi voi fi mamă perfectă pentru amândoi. Așa îmi spun mereu atunci când pun capul pe pernă și mă simt vinovată că a mai trecut o zi în care Denis nu s-a bucurat suficient de mine și eu de el, iar Bianca a bucurat și s-a bucurat de noi toți.
Mai știu și că așa sunt mamele și că nu este o crimă să fii uneori imperfectă pentru ca ești cea mai bună mamă pentru copiii tăi, orice ar fi!
ma uit la vara-mea ca are cam aceeasi problema – Denis, cel mare, are 9 ani, iar cea mica are 4. si clar e mereu cu ea, el fiind baiat, cica se descurca. Uneori il simt ca sufera in interiorul lui si nu-i convine… dar eu compensez, numai pe el il bag in seama 😀
Cunosc sentimentul de mama imperfecta. Ne simti asa pentru ca poate ne dorim mereu mai bine, mai mult si ne stim limitele.
Sunt convinsă ca ritmul vieții tale s-a schimbat, ca acum trebuie sa te împarți in doua pentru a putea sa-i mulțumești pe amândoi. Este clar ca in primul an trebuie sa-i acorzi mai multă atenție celei mici pana o pui pe picioare. Primul an este mai greu si după asta totul va fi din ce in ce mai bine.
Nu te alarma si nu te învinovăți pentru ca-ți faci sange rau singura. Consoleaza-te cu gândul ca povestea i-o citește tatăl si ca el il pupa din partea ta
Nimeni nu e perfect, dar e perfect in felul sau.Orice mama e perfecta pentru puiuul ei
Interesanta tema, momentan nu cred ca sunt in masura sa zic mai mult, avand in vedere ca nu am un copil, probabil pe viitor voi stii sa spun mai multe.
este chiar imposibil sa fi perfecta, si nici nu trebuie, avem diverse situatii in care este necesar sa facem alegeri dupa valorile fiecaruia!
Atat timp cat ii iubesti pe amandoi, totul e ok! 🙂
Si eu cred la fel
Asa este,dar uneori (cam des), ma simt vinovata!
Mame imperfecte suntem toate. NU cred ca exista perfectiune, insa copiii ne considera perfecte pentru ca dragostea lor este neconditionata 😉
Asa este, nu este perfectiune, doar tindem catre ea, incercand sa fim mai bune 🙂
Suntem, dar cand poti sa compari parca te simti asa ca mine…
Cea mai frumoasa etapa a vietii este atunci cand ai grija de el, cand il inveti ce e bine si ce nu…apoi cand creste face ceea ce vrea. Si eu am un baietel mic, si cred ca este de-o seama cu fetita Ralucai, dar nu mai ma gandesc la inca un bebelus…unul imi este de ajuns.
Si eu sunt in faza in care DOAR admir mamele cu mai multi copii 🙂
Da,cred ca ma simt asa si pentru ca ea are nevoie in totalitate de mine, iar el incepe usor usor sa fie independent. Te pup. Sa iti traiasca baietelul!
Prin aceleasi sentimente trec si eu, si sper ca, cat de curand, sa devin perfecta pentru amandoua printesele. Foarte frumos scris, Raluca!
Suntem perfecte pentru ambii deja, Diana! Cred ca o mama buna isi face griji si mai are si stari din astea. Te imbratisez!
Foarte frumos articolul tau 🙂
Meritul Ralucai 🙂
Multumesc❤
eu care nu ma cred un om bun,nu pot sa judec daca o mama este buna,daca o persoana este perfecta sa nu,nu exista reguli scrise in care se fie etichetate persoanele ca fiind bune,perfecte,imperfecte sau alte apeltive!
Ai dreptate, mamele in schimb se confrunta cu experiente atat de complexe si se autoinvinovatesc adesea pentru multe…
Prefer o mama imperfecta decat una care are impresia ca e perfectiunea intruchipata si isi obliga copilul sa fie copia ei 🙂 din fericire, astazi nu prea mai sunt asemenea mame.
Ca bine zici, imperfectiunea are frumusetea ei daca exista suficienta iubire. Iar asta e valabil oriunde, nu doar in legatura cu mamele si copiii lor 🙂
Îți mulțumesc, Alina! A fost o plăcere sa scriu pentru tine.❤
si eu multumesc 🙂