Visul unei zile de toamnă

Ne cunoaștem de puțină vreme. Online, desigur, iar apoi, și telefonic. El este departe tare, căci Bucureștiul i s-a părut insalubru, agresiv și limitativ pe vremea când, la finele facultății, avea speranțe mari, dar încă experiențe puține. Așa că și-a oferit una, cum bine le stă (mai ales) tinerilor, adică a plecat peste mări și țări, să-și caute norocul. Eu, ca una care a călătorit multicel în afara cutiei, la propriu, am apreciat mult tocmai că avea experiența traiului și prin alte părți. Cum mai erau și unele francofone, eram în culmea încântării.

De aceea ne-am dat întâlnire aici și nu în altă parte. Bine, și pentru că e zbor direct pentru mine. Nu e la jumătatea drumului dintre noi, dar e, se pare, la jumătatea distanței dintre inimile noastre.

Așa că planurile de viitor apar rapid, de la prima plimbare în doi. Printre altele, o casă taman ca cea din dreapta trotuarului, cu peluză îngrijită în față, gard viu și copaci umbroși în curtea din spate, face parte din visul de îndrăgostiți obosiți de la călătorie (mai ales el), dar optimiști și energizați de la fluturii din stomac.

Asta se întâmpla acum 6 ani și câteva luni. De atunci, am trăit fericiți până…acum. Și continuăm.

În câteva zile, visul nostru de viață comună se va materializa. Urmează să ne mutăm la casa a cărei schiță am făcut-o încă de la prima noastră întâlnire față în față. Nu știu cât de eficienți am fost, cert este că între timp am devenit părinți, iar mutarea a trecut în plan secund. Toate bune și frumoase, se bifează doi adulți cu visul devenit realitate, dar ce facem cu zâna? Ea s-a obișnuit deja de aproape 2 ani cu actualul cămin, actualele împrejurimi, parcuri. Temerile mele există, deși, rațional vorbind, ele nu sunt pe deplin întemeiate, din mai multe motive.

Motivul numărul unu este că, de fapt, casa este de-o seamă cu Maia, chiar un pic mai mare, iar ea a vizitat-o încă de pe vremea când era plimbată confortabil într-o burtică transformată temporar în balon. A văzut de acolo fundația, planul casei, compartimentarea, a interceptat discuțiile (deși bruiate, probabil) despre camera ei. Apoi, câteva luni mai târziu, a vizitat-o, în persoană (și în landou) și din nou a intrat pe firul unor discuții administrative despre un viitor cămin, mai încăpător, cu o grădiniță garnisită cu flori parfumate și pomi fructiferi.

Peste alte câteva luni se bucura deja de iarba de sub tălpi și, indirect, de fericirea părinților care își vedeau visul tot mai aproape de realizare. Apoi a făcut cunoștință cu camera proprie, în care am instalat un covor cu năsturei colorați, preferații ei, cu care ea a inventat rapid un joc. Jocul de-a săritul pe năstrei, în funcție de culoare. A urcat și coborât scara interioară de n ori, mai întâi de-a bușilea, apoi în două picioare.

Afară, în grădină, a plantat deja lavandă și apoi a udat-o. A mirosit florile de liliac, ghioceii, lalelele, narcisele si zambilele. S-a jucat cu mingea pe gazon și și-a luat gustărica așezată confortabil și bâțâit pe băncuța cu spătar în formă de dinozaur. În fața casei, din pietrișul mărunt, a făcut deja forme, castele și cazemate.

A făcut cunoștință cu fetița vecinilor, au prins drag una de alta, ba s-au și vizitat reciproc.

Altfel spus, nu mergem într-o casă străină, ne mutăm la casă nouă, dar cunoscută, îmblânzită și chiar, aparent, plăcută zânei.

Printre descinderi la locul împricinat, am încercat să o introduc ușor în atmosfera zilelor mutării efective, oferindu-i spre răsfoială, o carte exact cu acest subiect.

Acestea fiind spuse, cred că temerile mele sunt…doar ale mele. Pentru mine, o mutare este într-un fel o încheiere de capitol, cu toate că viața mea nu a cunoscut un continuum mai lin decât acum. Dacă mai pui și că ne îndepărtăm de oraș, sunt deja plină de gânduri diforme…ba distanța, ba traficul, ba reacomodarea. Sau multe alte asemenea scorneli.

La care le zic Stop! înainte să mă copleșească și continui șirul gândurilor, așa: o să dau de fapt o șansă neuronilor blazați să se împrospăteze puțin în toate situațiile care acum mă sperie: când ne vom face cumpărăturile de la alte magazine, când ne vom împrieteni cu noii vecini, când vom pleca și ne vom întoarce pe alt traseu decât cel străbătut deja de prea multe ori, când o să aprindem aragazul de la butonul din stânga (versus cel din dreapta). Până la urmă, e o miniaventură pe care vreau s-o întâmpin cu astfel de intenții, mai degrabă; cred și sper că mă vor ajuta să o transform în una plăcută.

 

10 Comentarii

  1. Anamaria says: Răspunde

    Succes!… Și așteptăm poze cu casa!

    1. Multumim…da, dar sa stii ca cea din poza este casa model, cea de inspiratie 🙂

  2. Ma bucur ca ne-ai împărtășit experiența. Și noi ne pregătim de pasul cel mare, probabil vara aceasta ne vom muta la curte. Eu sunt cea mai incantata, abia aștept sa scap de urcatul pana la eatajul 4. Sper sa le transmit și copiilor entuziasmul și sa le fie ușor.

    1. Succes, o sa fie bine, mai ales daca esti entuziasmata! 🙂

  3. Ah, cea mai cool mutare e la casa ta…
    Și eu m-am mutat de 13 ori în 2 ani, în casele altora…
    Apoi de 5 ori în 4 ani…
    Bucură-te de acestă super fază a vieții tale…
    🙂

    1. Wow, ai ceva experienta la capitolul mutari 🙂 la tine apelez daca o dam in bara :)))

  4. draga mea, iti impartasesc din experienta mea cu mutatul. fiul nostru cel mare s a nascut si crescut primii patru ani intr un apartament cu o camera. a urmat o vara de tranzitie in casa si currtea bunicilor, pe care le cunostea deja. apoi a venit toamna si odata cu ea si noul apartament. ei bine, acomodarea cred ca i a luat vreo 6 luni. pur si simplu se comporta bizar, avea momente de revolta, etc. si acumm, dupa aproape patru ani, mai spune ca aia era casa lui, nu asta. desi stam cu chirie si acum ca si atunci, dar copiii nu constientizeaza asta.
    sunt insa si copii care se acomodeaza usor, care pot schimba si trei case intr un an, fara probleme. cunosc cazuri.
    probabil ca depinde mult de copil. dar daca este acomodata deja cu locul poate va fi totul bine. e important sa nu i transmiti starea ta de neliniste si teama. eu eram foarte anxioasa cand ne am mutat si copilul a simtit.
    mult succes!

    1. Multumesc mult de incurajari, Vali! Incerc sa ma relaxez, ca sa iasa totul bine, sper sa-mi si iasa :))

  5. Sa fie cu noroc! E minunat la casa 🙂

    1. Doamne-ajuta, multumesc!

Lasă un răspuns