Viața este compusă din decizii și punerea lor în aplicare

Deciziile…nu degeaba sunt greu de luat, mai ales cele bune 🙂

La interviul de angajare ești întrebat cum stai cu capacitatea de a lua decizii, deci trebuie că e ceva important pentru zona profesională.

În viața personală nu te întreabă nimeni despre asta, dar însăși viața ta este o oglindă a lanțului de decizii pe care le-ai luat sau pe care ți-a fost teamă să le iei. Caz în care a decis altcineva în locul tău, iar tu ai fost eventual cel care a jucat conform acesteia. Nu sună prea bine, e ca și cum ai fi actor secundar în propria viață, sau actor principal în viața altcuiva. Nu prea are sens. Mai este situația, fericită, în care astrele se aliniază, divinitatea lucrează și toate se așază în favoarea ta, într-un echilibru în care nici tu, nici altcineva nu le-ar fi putut așeza.

Nu sunt vreo expertă în procesul în sine, viața mea se compune dintr-o înșiruire de decizii, unele mai bune, altele mai puțin bune sau de-a dreptul proaste, iar altele nici măcar nu-mi aparțin, dar mi-au impactat viața în aceeași măsură ca și celelalte.

Sunt mai degrabă genul refractar la schimbări, pentru care deciziile nu se iau cu mare ușurință. Prefer să cântăresc bine, să analizez argumente pro și contra, să fac scenarii ajutătoare și eventual să mai cer și alte păreri. Este foarte probabil să fi trecut pe lângă circumstanțe favorabile unor hotărâri importante, majore, fără să le fi observat, din cauza inerției și a ochelarilor de cal pe care îi port uneori (pe lângă cei de vedere 🙂 ). Cum este valabilă și reciproca, în care o hotărâre aparent nefericită s-a dovedit pe loc sau în timp a fi cea mai bună posibil, la acea dată. Și ca o dovadă că sunt unul dintre copiii lui Dumnezeu, am avut parte și de a treia variantă, în care divinitatea m-a ajutat, subtil, să ies la liman. Tare bine m-am simțit, căci exact atunci aveam nevoie să mi se ia o povară grea de pe umeri.

Una peste alta, hotărârile cu incidență asupra mea, fie că mi-au aparținut sau nu, formează un traseu unic, singurul care mi se cuvine și care ia forma vieții mele, exact așa cum a fost și mai este încă.

De curând, ca mamă, am primit un impuls nou inclusiv în ce privește luarea deciziilor, căci numărul lor crește exponențial imediat ce ai un copil mic (sau mai mare) în grijă. De la a te hotărî ce scutec să folosești, cu ce alimente să începi aventura diversificării, până la medicul pediatru care să ne însoțească printre bolile și afecțiunile care vor apărea sau până la școala pe care să o urmeze…este o gamă foarte mare și variată de provocări zilnice, care mie mi-au călit și tonifiat mușchiul decizional. Singură sau împreună cu soțul meu, dar mai mult singură, pentru simplul motiv că unele se cer luate pe moment, am prins curaj și am învățat practic, în teren, să le iau. Rapid și cât mai bine cu putință, cu datele avute la îndemână aici și acum. Până când zâna noastră va fi capabilă să decidă pentru ea însăși, avem, ca părinți, nu numai responsabilitatea de a o face pentru ea, ci și aceea de a-i oferi o oglindă în care să (se) privească și din care să își ia, printre altele, și această abilitate, la nevoie, ca adult. Iar nevoi vor fi din plin.

Iată ultimele mele rezoluții:

• vreau să fiu (încă) alături de fiica mea, la propriu, cât mai mult și mai intens;

• a înflorit atât de frumos în acești aproape 2 ani, în care am fost ca două surori siameze, încat îmi doresc să contribui încă la procesele de hrănire a „terenului”. Teren care acum este mai fertil decât oricând. Dacă o educatoare (bună) se cuvine a fi plătită cât un neurochirurg, pentru treaba pe care o face cu copiii, munca unei mame cu al său copil este inestimabilă, fără-ndoială. Asta nu înseamnă că subestimez creșa sau grădinița, chiar din contră, zâna va beneficia de avantajele acesteia în curand, câteva ore pe zi;

• am nevoie de flexibilitate în programul meu zilnic, mai mult decât oricând;

• vreau să lucrez, deopotrivă, dar la ceea ce îmi face plăcere și mă ajută să evoluez în fiecare din rolurile mele și în final, ca om;

• din toate cele de mai sus decurge o concluzie indirectă, aceea că nu mă voi întoarce la job-ul anterior. O fi bine, o fi rău, rămâne să vedem. Un lucru este sigur, acela că sunt împăcată cu decizia :). Ba chiar simt așa o eliberare, ca și cum  mi-aș fi luat viața, în sfârșit, în propriile mâini. De acum pot să o modelez după cum mă pricep eu mai bine.

Cu deciziile luate, îmi rămne doar să mă pun pe treabă (sau să o continui), căci acestea fără acțiune valorează cam cât ideile fără practică.