Mulțumesc, Andreea, pentru amabilitatea de a împărtăși cu noi gândurile tale despre ce înseamnă imperfecțiunea unei mame. Avem nevoie și de abordări relaxate, fără-ndoială 🙂
Sunt o mamă relaxată, pentru că sunt o mamă imperfectă!
Ți s-a întâmplat vreodată să te întrebe cineva dacă tu chiar ești mamă, pentru că pari mult prea relaxată pentru asta? Mie una mi se întâmplă mai tot timpul! Iar lumea e extrem de confuză de situația asta, pentru că toți știm, nu-i așa, că expresia „mamă relaxată” e o contradicție în termeni! La fel cum, până la urmă, expresia „mamă imperfectă” e un pleonasm! Hai să fim serioși! Care-i mama aia perfectă, care le face pe toate ca la carte, impecabil și de nota 10? Îți zic eu! Nu există!
Și totuși… eu cum de sunt atât de relaxată ca mamă? Ei, nu vă imaginați că am fost așa de la început! În prima noapte după ce am născut, nu am închis un ochi. Eram înspăimântată de faptul că am în grijă o asemenea responsabilitate. În prima săptămână după naștere mi-am sunat pediatrul în fiecare zi, pentru că aveam o mie una de întrebări, deși citisem toate cărțile de pe piață. În primele luni am fost pur și simplu în transă, ca un zombie care face lucrurile pe pilot automat. De abia după primii doi ani ai fiică-mii m-am mai relaxat și eu puțin, deși sunt și acum multe momente când habar nu am ce trebuie să fac!
Știu că dau impresia că sunt o mamă extrem de relaxată, care le știe pe toate și care face parenting cu ușurință! Stai liniștită! Nu-i așa! Relaxarea asta nu vine din faptul că aș cunoaște marele secret al parentingului. Oare cine îl cunoaște? Relaxarea asta vine, în schimb, din faptul că, după un timp, mi-am dat seama că nu are rost să mă mai stresez atât de mult! Relaxarea mea vine tocmai din faptul că mi-am acceptat imperfecțiunile și că acum pot să spun cu lejeritate: „Da, asta sunt și atât pot! Sunt cea mai bună versiune de mamă pentru copilul meu!”. Și da, greșesc! Dar cine nu o face? Și nu din greșeli învățăm? Nu e până la urmă parentingul o învățare continuă, mai ales de la propriul copil? Și atunci de ce să ne batem cu biciul pe spate, nemulțumite că nu putem mai mult? De ce să ne luăm costumele de mame-eroine care le fac pe toate, când tot ce ne dorim e doar o binemeritată oră de somn? De ce să tragem de noi, de soț, de copil, când ar trebui să ne oprim și doar să ne bucurăm împreună de viață?
Copiii nu își amintesc cât de curată e casa, câte contracte au încheiat părinții la serviciu sau câte probleme apar într-o familie. Copiii își amintesc de momentele alea de joacă, de râsete, de dragoste, de fericire în familie. Pentru că de asta au nevoie copiii: de noi, așa cum suntem! Mame imperfecte, care greșesc, dar care își iubesc nespus copiii!
Și nu te învinovăți că lași casa vraiște și te duci să îți faci părul, pentru că așa simți! Sau pur și simplu că într-o zi nu ai chef să gătești! Sau că în majoritatea timpului habar nu ai cu ce se mănâncă nebunia asta de „parenting”! Nu ești singura! Toate trecem prin asta! Și meriți din plin un pic de timp doar pentru tine și pentru imperfecțiunile tale! Pentru că… hai să îți mai spun un secret! Copiii noștri vor să ne vadă fericite! Când noi suntem fericite, toată casa e fericită!
Așa că, nu te ma stresa! Ești cea mai bună mamă pentru copilul tău! El te iubește așa cum ești și îți acceptă cu mult drag toate imperfecțiunile! Acceptă-le și tu și iubește-te așa cum ești! Hai, spune: „Sunt o mamă imperfectă și sunt ok cu asta!”.
Articol scris de Andreea Ignat, blogger la www.blogdeparinti.info, www.andreeaignat.info și www.belva.ro, co-autoarea cărții Femei perfect de imperfecte.