De la emoții sănătoase la sănătate emoțională

În copilărie nu-mi amintesc să fi discutat vreodata despre emoții. Decât doar despre cele de dinaintea examenelor. Poate și de asta au fost atât de prezente, pentru că voiau cu orice preț să fie băgate în seamă, analizate, cântărite și cercetate. Dar simțindu-se ignorate, ele au dat buzna tot mai mult și mai mult in amigdala mea fragedă. Cu energia cu care ascundem sub preș ceva, cu aceeași energie iese din nou la suprafață.

Emoțiile sunt parte din noi, dar nu ne definesc

Îmi amintesc, în schimb, că mama îmi spunea des că eu îi semăn pe partea emoțională și de aceea am emoții la examene. Emoțiile, în copilărie, la asta s-au redus pentru mine, la cele de la examene, teze sau teste. Orale sau scrise. Adica la tracul resimțit în acele momente.

Fetița care eram undeva în ciclul primar, a pretextat o crâncenă durere de burtă, doar ca să poată să stea pe margine, la ora respectivă și să-l compătimească în secret, cu mare tristețe, pe băiatul care își luase numai mișto-uri, în recreație, doar pentru că era diferit.

Nu mi-a dat prin cap atunci că aș putea să intervin la locul și momentul faptei, dar nici că aș putea să mărturisesc cuiva motivul real al teribilei mele tristeți.

Mai târziu, adolescenta care avea să treacă prima pe listă examenul de admitere la liceu, a fost, în intervalul de timp până la afișarea rezultatelor, hărțuită de mii de gânduri și sentimente amestecate care îi spuneau, toate, că nu fusese suficient de bună, deși nici un subiect nu îi dăduse cu virgulă. Ba chiar din contră, în momente de luciditate, recunoștea că  avusese toate subiectele la degetul mic. Mi-o amintesc pe mama, în acele momente, foarte aproape de mine, dar dezamăgită cumva de faptul că ecourile ei se loveau de zidul care devenisem deja.

Cam așa au fost emoțiile mele de copil și adolescent: variate, intense, vinovate (că există) și ignorate. Pentru că multe nu mă ajutau să mă simt confortabil și nu aveam habar ce să fac cu ele.

Împrietenirea cu emoțiile

Apoi am învățat că emoțiile, de vreme ce sunt atât de prezente, la mine, la tine, la toți oamenii, iar, după unii, chiar și la animale, sunt cât se poate de NORMALE. Nu doar cele de dinaintea examenelor (de orice fel), dar și toate celelalte, pe care le poti consulta aici.

Și că primul lucru înțelept de făcut, este să ne împrietenim cu ele. Cu cele pozitive, da, îți vine ușor să o faci, dar cu cele negative? Cum să fim prieteni cu ele? Exact așa cum te împrietenești cu vecinul care dă găuri de la 10 seara încolo sau cu doamna educatoare/învățătoare, cu care nu reușești să empatizezi altfel dar știi că e important să o faci, pentru copilul tău.

Specialiștii spun că emoțiile sunt bune, pentru că ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine, să știm care ne sunt limitele, ce ne place și ce nu, ce ne dorim și ce nu. Ne ajută să privim în interiorul nostru, acolo de unde, dacă insight-ul este unul reușit, provine ceea ce are fiecare mai bun de dat. Sau de păstrat pentru sine, uneori.

Tot procesul acesta, de împrietenire cu emoțiile, este unul complex, unul ce te poate ține ocupat toată viața. Dar e frumos să te vezi pe tine însuți (re)înflorind, doar pentru că ți-ai dat voie să râzi, să plângi, să te înfurii, să iubești, să detești, să fii trist ș.a.m.d. atunci când simți.

Mic ghid de utilizare a emoțiilor

Eu mi-am încropit un mic ghid de utilizare a emoțiilor, care pare rudimentar, dar care pe mine mă ajută în încercarea de apropiere și acceptare a ceea ce simt:

  1. primești emoția ca pe un oaspete de cinste (fie că te bucuri, fie că nu te bucuri de ea)
  2. o întrebi cum o cheamă
  3. îi zâmbești
  4. tăifăsuiești un pic cu ea, beți o cafea împreună
  5. pe când te gândești „e chiar simpatică doamna emoție cutare”, ea îți zice deja că s-a făcut târziu și trebuie să plece
  6. nu înainte de a te asigura că va mai trece pe la tine
  7. dar tu data viitoare deja cunoști mai bine pe cine primești în casă

Îmi doresc ca fetița mea să cunoască emoțiile nu numai la nivel…emoțional, ci să și vorbim despre ele, să o ajut să le înțeleagă, să le accepte ca pe ceva ce îi va însoți experiențele de toate felurile și o va ajuta, într-un final, să se cunoască pe sine.

În acest demers, îmi dau voie să fie nervoasă față de ea, de exemplu. Îi spun că sunt nervoasă, care este motivul și că am nevoie să iau o mică pauză ca să pot să fiu din nou mămica pe care o știe ea. Sau, dacă tonul vocii mele i-a spus deja că sunt nervoasă înainte să apuce să o facă vocea rațiunii, după câteva momente de respiro, îmi cer iertare pentru ieșire și îi explic că atât am putut în acel moment.

Cel mai probabil, acționând în oglindă, va face și ea la fel.

Esențială mi se pare ACCEPTAREA emoției. Adică să nu fugim de ea, căci ne va ajunge oricum din urmă și ne va taxa dublu. Și nici să încercăm, ca părinți, să minimizăm sau negăm ce simt copiii, doar pentru că sunt prea mici. Cu cât vor învăța despre emoții mai devreme, cu atât le vor gestiona mai bine, ca adulți. Și îmi place să cred că acesta este punctul de plecare în dobândirea inteligenței emoționale fără de care ai noștri copii vor rătăci debusolați la maturitate.

Detalii cu siguranță extrem de interesante despre acest subiect, dar și despre altele, ne va oferi Dr. Laura Markham, care vine pentru a doua oară la București, în data de 13 mai. Laura Markham este doctor in psihologie, autor si fondator al ahaparenting.com (eu chiar am avut multe aha-uri frunzărind site-ul), autor al binecunoscutelor cărți „Părinți liniștiți, copii fericiți” și „Părinți liniștiți, frați fericiți”.

Conferința va avea loc la RIN Grand Hotel București, iar programul este următorul:

  1. Cum să devii un părinte blând (orele 10.00-13.00)

  2. Cum să crești un copil inteligent emoțional (orele 14.30-17.00)

Biletele și alte informații în legătură cu acest eveniment se găsesc aici.

35 Comentarii

  1. Greu si profund. Si noi discutam mult despre emotii, am inventat chiar si un joc al emotiilor, pentru a ne fi mai usor sa le definim.

    1. Da, nu e usor cu ele, de aia de dau atata bataie de cap…

  2. Cu emoțiile m-am luptat și eu în adolescență. Fiul meu este și el foarte emotiv, recunosc ca uneori nu știu cum sa gestionez asta. ( sau de cele mai multe ori) și intervine vinovăția…
    De când scriu reușesc sa le gestionez mult mai bine. Mă eliberez.
    Foarte interesant și util articolul

    1. Sa stii ca si eu am impresia ca de cand scriu sunt mai confortabila cu emotiile…asa o fi, daca nu sunt singura 🙂
      Multumesc ca ai citit!

  3. Este lung drumul de la teorie la practica si mai ales la crearea unor punti neuronale noi, care sa ne imprime altfel de comportamente, dar de undeva trebuie inceput!

    1. Da, este adevarat, nimic important pare sa nu fie simplu.
      Multumesc ca ai citit 🙂

  4. Foarte interesant ce ai scris! Eu inca ma luot cu gestionarea unor emotii si sunt constienta ca trebuie sa fac asta mai ales pentru copilul meu, care ma are ca model si care mi-as dori sa creasca fiind echilibrat emotional tocmai pentru a nu trece prin unele dificultati pe care eu le am acum.
    Sunt sigura ca va fi foarte utila conferinta Laurei Markham, mie imi place mult de ea!

    1. Multumesc ca ai citit 🙂
      Sunt convinsa ca deja facem primul pas inspre sanatatea emotionala a copiilor nostri, doar constientizand ca e un subiect sensibil si cere multa atentie, rabdare si informare.

  5. Eu am ajuns la concluzia ca emotiile au nevoie in primul si primul rand de un vocabular pentru a le exprima. Emotiile, indiferent ca sunt placute sau mai putin placute, au rolul de a ne apropia. O lumina in ochi, un obraz imbujorat, doua degete jucause etc sunt semne care tradeaza emotia. Daca esti atent la ele poti recunoaste emotia. Si? Este o emotie inchisa. Blocata. Ferecata. Izolata. Este o emotie care vrea sa devina fluture si sa zboare. Prima bataie din aripi este cuvantul.

    1. Foarte fain ai spus 🙂
      Daca nu ne-am teme atat de vulnerabilitate, am vorbi mai multe despre si cu ele, zic eu

  6. Foarte bun articolul și util articolul.Noi nu am fost educați să ne trăim emoțiile, de aceea lupta e mai grea. Noi învățăm din mers cum stă treaba cu emoțiile astea care ne dau de furcă câteodată.

    1. Multumesc ca ai l-ai citit si il gasesti util 🙂
      Cred ca spunand sau scriind ceea ce simtim poate fi de ajutor de multe ori.

  7. Foarte interesanta abordarea, este prima de genul pe care o citesc. Eu cred ca emotiile sunt importante si, mai important de atat este gestionarea lor. Cu siguranta m-ar tenta un eveniment de genul asta daca as avea un copil.

    1. Multumesc ca ai citit articolul si ma bucur ca il gasesti interesant 🙂

  8. Nici eu nu am avut o copilărie în care să-mi recunosc și să-mi accept anumite emoții, pentru că în familie nu se discuta despre așa ceva, chiar dacă ai mei și-au dat seama, mai târziu, că au greșit că nu au procedat diferit din punctul ăsta de vedere! Norocul meu a fost că am avut un anturaj, mai târziu, care m-a ajutat mult în acest sens, să-mi accept emoțiile și că am emoții! Foarte fain articolul! Keep up the good work! :*

    1. Multumesc mult de apreciere 🙂
      Imi pare bine ca te-ai descurcat cu ele la maturitate, in final asta conteaza! Parintii nostri au facut ce au stiut mai bine in marea majoritate a cazurilor.

  9. Sunt foarte interesante aceste seminarii si parintii care se inscriu sunt de laudat. Pe vremea noastra nu aveau parintii acces la informatie si cresterea copilului se facea din inertie. Eu nici acum nu stiu sa imi stapanesc emotia si sa o folosesc in mod constructiv.

    1. Da, cam asa este, eu cel putin ma bucur ca avem atat informatie de calitate la dispozitie si mai cred ca niciodata nu e prea tarziu sa mai pui o caramida la fundatie 🙂

  10. Anamaria says: Răspunde

    Îmi place ghidul tău de utilizare a emoțiilor. Mie mi-a luat mult timp să îmi accept emoțiile… sau sa ma accepte ele pe mine. Eu nu voiam sa ma mai întâlnesc cu ele. Voiam sa dispară. Poate că dorinţă mea nu ș a îndeplinit, tocmai pentru ca asta îmi doream (eu ma gândesc la teama/spaima/frica de a vorbi în public)

    1. Hmm, un mare subiect, asta cu frica de a vorbi in public…as putea scrie un articol :))
      Asa ca stai pe-aproape 🙂

      1. Anamaria says:

        Stau, stau…. mai ales că mereu mă ofer voluntar la vorbit în public. Fără nici un motiv întemeiat. Oricând. Oricum. I’m getting better and better at it!… dar emoțiile tot nu mă lasă :))

  11. Cât îmi place cum te-ai exprimat și cum ai abordat totul. Aș putea să „fur” câteva idei?
    S U P E R articol! ♥

    1. Multumesc tare! 🙂
      Acum ca mi-ai spus, te poti servi, nu mai consider ca furi 😉

  12. Parentingul………. o lunga si usoara-grea calatorie. Din momentul in care ai un pui de om langa tine, deja lumea ti se schimba. Emotiile nu-si mai gasesc locul, dau navala cand te astepti mai putin sau lipsesc cand ar fi nevoie de ajutorul lor.
    E greu sa faci diferenta intre cele bune sau cele rele. Cel putin mie imi este greu. Dar ai mei copii stiu deja cum e treaba cu emotiile. Fiindca am avut grija sa le explic mereu ce si de ce. Si sa-i intreb atunci cand vad ca se manfifesta altfel, ce simt in acel moment. Si apoi sa dezvoltam sau sa analizam.
    Ajung la o varsta cand, vei cere ragaz pentru a le putea raspunde la intrebari. Intrebari care tu ti le-ai pus cand erai mica, dar nu aveai curaj sa intrebi.

    1. Foarte bine procedezi discutand cu ei despre ce simt, e important si ii ajuta sa se cunoasca, in cele din urma

  13. Sunt o persoana emotiva, ma exteriorizez, iar asta mi se pare un lucru bun. Poate faptul ca reactionez intr-un fel care nu este ok – desi, nu stiu cine spune ca e ok sau nu, pentru ca pentru mine e ceva natural, vine din interior – insa imi dau seama ca nu a fost tocmai ok sa tip la iubitul meu de ex, doar pentru ca am avut o zi proasta la munca. Poate si el a avut, dar nu reactioneaza la fel. Well, suntem diferiti, iar acceptarea este un lucru maret, sincer!

    1. Ai dreptate, cel mai important este ca cei care ne iubesc (pe langa noi insine, evident) sa ne accepte asa cum suntem, cu bune si mai putin bune

  14. Îmi place foarte mult cum ai abordat subiectul emoțiilor. Nu este ușor să le accepți și nici să le gestionezi. Consider că ești o mămică bună și copilul tău va vorbi mereu deschis cu tine și tu îi vei oferi mereu suportul necesar.

    1. Multumesc pentru apreciere! Ma stradui sa fiu un bun suport pentru ea, si pe partea aceasta 🙂

  15. madmoiselle says: Răspunde

    Mi-a plăcut cum ai explicat micul ghid de utilizare a emoțiilor. 🙂 Este important să știm să identificăm emoțiile cu care ne confruntăm și să le acceptăm.

    1. Multumesc 🙂

  16. Foarte util articolul tau si destul de bine structurat. Atat cu experiente personale, cat si cu exemple din viata ta de acum. Momentan nu sunt mamica, dar cu siguranta va deveni un subiect de interes pentru mine atunci cand o sa am primul copil.

    1. E important sa te documentezi din timp, atunci nu vei prea mai avea timp 🙂

  17. Subscriu, ai perfecta dreptate. Ai definit foarte bine in acest articol Emotiile. Este adevarat, emotiile sunt parte din noi. Degeaba unii care se cred ,,mari curajosi” blameaza pe cei emotivi, dar ei sunt goi pe dinauntru.
    PS: Presupun ca tu comentat la mine pe blog cu nick-ul ,,Unknown””. Daca da, te rog sa imi confirmi sau infirmi. Macar sa stiu si eu cine mi-a comentat pentru ca nu sunt Samanta sa ghicesc pe dinafara.

    1. Buna, multumesc ca ai citit articolul 🙂
      Da, eu am fost, nu am vrut sa apara unknown, am facut ceva pe acolo si s-a salvat asa…nu am putut sa revin sa corectez…reusesti tu sa schimbi identitatea?

Dă-i un răspuns lui Anamaria Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.