În câteva zile voi îmlini 40 de ani și recunosc că nu prea îmi place. Nu mă simt pregătită să dau un 3 pe un 4 pentru urmatorii zece ani din viața mea. Cu toate că am avut tot timpul să mă pregătesc pentru schimbul ăsta în ultimii zece sau, hai, măcar cinci ani.
De la 35 de ani încolo poți începe să te obișnuiești treptat cu ideea, decât să persiști în trufia lui „30 și”…dar cine o face? Lași totul pe ultima clipă cu speranța că vârstele mai mari sunt un fel de fata morgana.
20 de ani nici nu îmi amintesc cum au venit, probabil tot atât de inconștient cum au și plecat.
Trecerea la 30 de ani a fost în schimb conștientă și foarte senină, tocmai încheiam un capitol din viață și aveam să trec la următorul, ceea ce m-a ajutat să vad schimbarea prefixului ca o întărire a noilor mele convingeri. Nici vorbă de teamă de trecerea anilor. Era de parcă atunci mă născusem, proaspătă, vioaie și sprințară ca o primăvară.
Ei bine, 40 de ani mă prind pe picior greșit. Nu dorm o noapte întreagă de un an jumate, nu stau la aer suficient de mult de vreo două luni, căci nu rezistăm, mamă și fiică la temperaturi așa tăioase, iar cireașa de pe tort este plecarea soțului în delegație o perioadă mai lungă decât eram obișnuită, ceea ce mă sperie și îmi amenință rutinele prețioase.
Și exact acum mă văd nevoită și să mă acomodez mental cu ideea lui 40. Îmi va lua ceva timp, dar sunt sigură că se va întâmpla. În definitiv, ce am de făcut, dacă nu se întâmplă spontan, lin și natural, este să aduc în prim plan avantajele vârstei. Cum ar fi…
- ești (mai) conștientă de cine ești, ce dorești de la viață, ce ai de oferit etc. decât până atunci;
- știi destul de clar ce te definește, ce ți se potrivește și ce nu (de exemplu, ca stil vestimentar sau anturaj apropiat);
- știi că bunul cel mai de preț îți sunt sănătatea și familia;
- ești mai egal ca oricând cu tine însăți, ca singura persoană care îți e alături de la naștere până la moarte;
- scapi de inhibiții (abia pe la 60 de ani se spune că scapi de tot, dar măcar la 40 începi procesul :));
…și așa mai departe, abia aștept să descopăr restul avantajelor pe pielea mea, acum că tot nu mai pot da înapoi.
Nu este elegant să-ți dezvălui vârsta și nu o să o fac mai mult decât am facut-o deja. O să mă strădui în schimb să fac în așa fel încât nici vârsta să nu mă dezvăluie pe mine, decât la nevoie, printr-un cuvânt potrivit la momentul potrivit sau din contră, printr-o tăcere mai plină de sens decât o mie de cuvinte.
În rest, rămân aceeași, cu recunoștință pură pentru 40 de ani binecuvântați, cu tot ce au cuprins ei, bune și rele deopotrivă.
Eu nu am ani. Eu am ziua de azi. 🙂
Asta pentru că s-au întâmplat prea multe rele în jurul meu și am înțeles că, degeaba ești tânăr, dacă nu prețuiești vigoarea și degeaba ești copt, dacă nu ești înțelept. Așa că am ajuns la concluzia că, de vreme ce oricum nu trage nimeni de mine să-mi spun vârsta, pot să o uit și să mă bucur de ziua care începe…
Să fii fericită, alături de ai tăi!
Multumesc, frumos spus! 🙂
La multi ani! Eu ma pregătesc să dau 2-ul pe 3. Și sincer ma întreb ce am făcut în ultimii 10 ani. Job ul de corporatie m a ţinut în priza și nu mi am dat seama cum a trecut timpul. Timpul meu. Viata în 3 ne a tras cumva de maneca și ne intrebam… Incotro?
La multi ani! Urmeaza o perioada foarte frumoasa, iar faptul ca esti o mamica tanara, o face si mai plina de provocari.
Cred ca e un pas mare cand faci 40 de ani pentru modul de a te raporta la tine, cine esti, ce-ai facut, unde ai ajuns. Cel putin pentru mine.
Multi inainte!
Asa e, eu am simtit o mare presiune, cumva, de a-mi da mie raportul…multumesc, la fel! Si multumesc ca m-ai citit 🙂
Recunosc ca si pe mine ma ia cu fiori cand ma gandesc. Noroc ca mai am trei ani sa ma obisnuiesc. Si pragul de 30 il asteptam cu groaza, dar fix inainte de a-l atinge am descoperit dezvoltarea personala, am mers la niste workshopuri de autocunoastere si asa zen am intrat in 30…Sper sa se intample vreo minune din asta si la 40 😀
Ioana, profita la maxim de cei trei ani „de gratie” ce ti-au ramas! Vorbim dupa 🙂
Multumesc ca m-ai citit 🙂
Primii 28 de ani nici nu am simțit când au trecut.
Ultimul deceniu l-am trăit din scoarță în scoarță însă.
Am schimbat 2-ul pe 3 când eram într-o depresie de toată frumusețea, iar corpul meu luase proporții. Mi-a luat un an să-mi revin.
Acum mă presează psihic schimbatul lui 3 pe 4. Îmi doresc al doilea copil și cum am 38 de ani mi se pare că-s prea în vârstă. Mai ales că mi-am pierdut tonusul după prima sarcină. Fiica mea are doar 11 luni. Aș vrea să mă tonific dar nu mi-am reluat obiceiurile legate de sport de când sunt mamă. Nu reușesc să mă organizez. Am de dat jos vreo 4 kilograme. Deci mă simt presată!
Multi inainte! timpul trece pentru toata lumea, asa ca nu ne ramane decat sa-l traim si valorificam cum putem mai bine.
Multumesc ca m-ai citit 🙂