Noi versus părinții noștri

Mă gândesc uneori la cum se descurcau pe vremuri părinții noștri cu noi. Cu unul, doi sau mai mulți copii. Trebuie să le fi fost foarte greu, cel puțin din anumite puncte de vedere. Cu toate că noi, acum, ca proaspeți părinți, le găsim foarte ușor nod în papură la mai tot ce fac ei ca bunici. Uităm multe lucruri…cum ar fi, de exemplu:

 

  • Faptul că singura sursă de informație pe care o aveau (în cel mai bun caz) la îndemână, era cartea „Mama și copilul”, care a devenit astfel un fel de biblie a creșterii copiilor; sursă unică, informații necontradictorii, așadar mai puține dubii. În zilele noastre, însă, să mergi pe mâna unei singure minți, pare ilar. Orice părinte cu capul pe umeri se simte responsabil să verifice cel puțin două-trei surse credibile înainte de a lua o decizie importantă în legătură cu copilul.

 

  • Multe mame din zilele noastre își ușurează la propriu viața, apelând câteva luni bune sau ani de zile, la salvatoarele scutece de unică folosință; pe când mamele nostre erau nevoite să spele la mână, în majoritatea cazurilor, maldăre de scutece; e lesne de înțeles de unde graba lor de a ne „învăța” să „facem la oliță”, indiferent cât de nepregătiți eram, fiziologic vorbind.

 

  • Mamele românce de azi au marea șansă de a fi lângă copil doi ani de zile, ceea ce mi se pare un minunat lux, accesibil totuși și atât de benefic celui mic; nimic nu se compară cu acest privilegiu, care oferă realmente șansa mamei să creeze o legătură trainică și indestructibilă cu al său pui; pe când mamele noastre, fără excepție, aveau o singură opțiune, aceea de a se întoarce la lucru la 3 luni de la naștere, echivalentul celui de-al patrulea trimestru de sarcină, adică atunci când mama și puiul nu sunt încă pregătiți sub nicio formă pentru separare.

 

  • Globalizarea aduce cu sine aspecte pozitive în părințeală, căci astăzi poți foarte ușor să depășești granițele miturilor românești despre creșterea și educarea copiilor, informându-te peste ograda ta; la fel de bine poți chiar să participi la o serie întreagă de evenimente din domeniu, atât în țară, cât și peste hotare, de la care să te întorci acasă cu informații calde; mamele noastre nu au avut la îndemână asemenea oportunități…în schimb erau înconjurate de muulte vorbe din popor, majoritatea mituri, prea puține realitate.

 

  • Socializarea online, bunul de mare preț al mamelor de astăzi, o înlocuiește parțial pe cea reală, din vremuri apuse; cât de simlu și confortabil este, în pauza de somn a micuțului, să dai fuga la calculator și să schimbi două vorbe cu membrii familiei, sau cu amicele virtuale, să găsești consolare pentru noaptea nedormită sau pentru masa de prânz care nu a avut niciun succes la odorul tău, cu toate că ai presărat din condimentul tău special (puțin suflet :))…așadar o versiune muult mai rapidă decât ceea ce aveau la dispoziție ale nostre dragi mame. E adevărat, în același timp este și mult mai puțin personală, dar eu o văd tot ca pe o facilitate, de care poți profita la nevoie, în alternanță cu întâlnirile față în față.

 

  • Alăptarea nu este simplă nici dacă dormi cu consultantul specializat lângă tine uneori, acesta fiind un alt lux accesibil al zilelor noastre…așa că sintagme de genul: „nu am avut lapte” sau „laptele meu nu a fost bun” etc. sunt complet pardonabile, dacă vin de la părinții noștri (imediat după, le punem în brațe un ghid de alăptare, ca să se lămurească, tardiv și în teorie, cum stă treaba cu laptele matern ;)).

 

  • Cât despre violență, aceasta este o problemă atemporală; din păcate, au existat și atunci, dar există și acum părinți care recurg la ea, nu atât din dezinformare (mai ales în zilele noastre), cât din neputință. Să elimini violența în relația cu copilul înseamnă să o elimini din găndurile tale, din atitudinea ta față de viață și față de tine, din trecutul tău. Proces greu și anevoios, motiv pentru care sunt puțini părinții care nu își permit nici măcar un ton ridicat, fără excepție.

 

  • Părinții au deseori dificultate în a decide ce e mai bine pentru copil; cred doar că această dificultate provine astăzi, uneori, în mod paradoxal, din prea multe opțiuni, pe când mai demult, provenea din prea puține. Prefer totuși prima variantă :).

 

Fie și doar pentru motivele de mai sus, cred că ar fi de dorit să fim mai îngăduitori cu „gafele” bunicilor și să-i lăsăm pe copii să se îmbibe de dragostea autentică pe care aceștia le-o oferă. Amintirile bunicilor din mintea adultului sunt deseori unele dintre cele mai plăcute, să le lăsăm să se formeze, ar putea deveni ancore de neprețuit la maturitate.

 

 

 

 

 

 

2 Comentarii

  1. Ai mare dreptate… În plus, părinții noștri la 40 de ani, deveneau bunici (nu, nu e cazul nostru, dar în acea generație așa se întâmpla… ) Spune tu dacă ești pregătită să fii bunică… 🙂 Se mai mirau oamenii când se mai petrecea câte o despărțire că *ce l-o fi apucat…. e bunic(ă) și se poartă de parcă acum își începe viața…*
    Din ce ai spus, mi-am amintit un lucru – și eu am spălat scutecele cu mâna… Soțul meu era student, eu nu aveam atât de mulți bani ca să ne permitem să cumpărăm de unică folosință… Și nici mașină de spălat… Brrrr…. Coșmar… Așa că, da, era greu cu atât mai mult atunci, cu cât aveau mulți copii, cadou pentru epoca de aur…
    Bine că s-a terminat totul… 🙂

    1. Pe de alta parte, ai fost o mamica tanara, iar acum e ca si cum ai avea un frate mai mic…ei, nu multe femei se mai mandresc cu asta 🙂

Lasă un răspuns