Părinți extenuați, bunici fericiți

Vin momente in viața fiecărei mame în care simte că mai are foarte puțin până la capătul puterilor. Pusee de creștere, solicitare maximă, mama în chip de (singura) jucărie preferată, treburi casnice care se adună și rămân adunate. Și probabil multe alte asemenea provocări.

În aceste perioade te simți binecuvântat dacă ai alături un bunic sau o bunică. Aproape că nu te mai interesează că nu ai apucat sa le faci cadou un curs de parentaj de secol XXI. Le amintești în grabă ceea ce  le-ai predicat deja, un fel de mic ghid al părintelui conștient al zilelor noastre: fără „bravo”, „fii cuminte”, „nu e voie”, „acolo e bau-bau” și făra comparații cu alți copilași și răsufli ușurată că ai ocazia să îți reîncarci bateriile. Este mai important să revii în forță, cu aripile din nou gata de zbor, decât să dai pe dinafară de neputință, căci puterii de absorbție a micuțului nu îi scapă nimic. Nicio stare de-a părintelui.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne ascundem de ei atunci când avem zile proaste, ci doar să ne asigurăm că indiferent în ce stare suntem, nu ne vom lăsa la cheremul niciunui factor declanșator, cu atât mai puțin al celor pe care le poate genera bebelușul. Uneori tot ce îți dorești este să ai parte de puțină liniște, în timp ce strigătele micuțului vor să te atenționeze că și el are nevoie, poate și mai stringentă, de ceva și, în plus, încă nici măcar nu poate articula de ce. Deci are toate motivele să se simtă și el frustrat. Iar tu, ca ființă adultă care ți-ai luat responsabilitatea de a da naștere unui copil și de a-i oferi necondiționat și neîntrerupt tot suportul tău, vei căuta adânc în tine forțe nebănuite care te vor ajuta să ajuți. Sau…vei apela la prețioșii bunici. Ambele variante sună bine. A doua le sună cu siguranță bine și bunicilor, care abia așteptau să mai poată petrece fie și câteva minute în compania nepotului adorat. În acele momente le iertăm micile imperfecțiuni, ne amintim că nici noi nu reușim mereu sa acționam așa cum considerăm că ar fi corect și…ne relaxăm. După care ridicăm garda din nou și revenim la „extremismul” de care bunicii tocmai credeau că am scăpat :).

 

4 Comentarii

  1. Oana Moraru spunea că, de multe ori, bunicii care vor să se simtă utili se duc la grădiniță și caută nod în papură educatoarei sau asistentei, ca să-i convingă pe părinți să renunțe la grădi și să le dea lor copiii în grijă… 🙂
    Îți dai seama ce nevoie au bunicii să stea cu nepoții?
    Bine, eu nu am avut parte de bunici, copilul meu la fel…
    Trist… Mai bine cu bunici decât fără ei, chiar dacă te alintă, măcar simți iubirea și-ți crește stima de sine…

    1. Da, clar, mai bine cu ei decat fara ei, sa ii tina Dumnezeu sanatosi cat mai mult!

  2. Anamaria says: Răspunde

    Am mare noroc cu mama. Înțelege perfect ideile mele de creștere a copilului. Știe deja care din regulile vechi trebuie date complet uitării. Știe că lumea ș a schimbat. În ea am încredere. Doar că nu e încă pregătită să și asume atât de rapid rolul de bunica și singurele mele momente de respiro sunt cele în care eu le veghez pe amândouă!

    1. E important sa o ai pe mama aproape cand devii tu insati mamica si sa mai si fiti pe aceeasi lungime de unda.
      Si eu ma bucur de parinti minunati si deschisi la nou, doar eu sunt poate uneori prea exigenta, poate si pentru ca am avut copilul mai tarziu si mi l-am dorit foarte mult…

Lasă un răspuns