Cum m-a schimbat maternitatea

Probabil multora li se pare un clișeu, dar maternitatea chiar schimbă inimi și minți. Puii de om au un potențial imens de modelare și remodelare a adulților părinți care credeau că le știu sau le-au văzut pe toate. Niciun eveniment, dramă sau curs din lumea asta nu are putere de transformare mai mare decat experiența de a da viață și apoi de a veghea cum aceasta înflorește în brațele tale.

Iată cum m-am transformat eu în perioada de când s-a născut Mărunțica:

• Am învățat ce înseamnă un alt fel de iubire, și anume iubirea de mamă pentru puiul ei, care este cu totul diferită față de orice alt tip de iubire; Iar din aceasta decurg majoritatea celorlalte transformari;

• Am învațat să fiu răbdătoare fără limite, eu, cea care înainte, nu aș fi permis nimănui, dar absolut nimănui, să se interpuna între mine și programul meu de somn, de exemplu; căci am avut nu puține nopți în care am vegheat trează sau semitrează la eforturile de adaptare la lumea extrauterina, ale micuței; sau am insistat să aiba parte exclusiv de lapte matern, în momentele în care eram tentată să interpretez plânsul ei neconsolat ca semn de foame;

• Am învățat să iubesc natura așa cum nu am mai făcut-o până atunci, cu toate că și înainte agream o plimbare prin pădure, pe jos sau cu bicicleta, sau iarna, o excursie la ski; și asta, datorită plimbărilor luuungi, pe care am început să le fac cu micuța la piept, curând după naștere; ce e drept, ne-a ajutat și sezonul cald, numai bun pentru hălăduiri cu nou-nascuți, dar treptat am făcut împreună cunoștință cu vantul, ploaia sau chiar ninsoarea și ne-am împrietenit strâns cu fiecare;

• Am învățat ce înseamnă fericirea pură, cea dată de atingerea pielii micuței, sau de primul gângurit, sau de sutele de zâmbete primite pe stradă, datorate bulgarelui de om ținut strâns la piept (în această perioadă cred că am colecționat cea mai mare concentrație de zâmbete din totalul celor primite vreodată – fără exagerare – iar acestea din urmă păreau a fi și cele mai sincere, în plus);

• După o scurtă perioadă de acomodare, am învățat că se poate să dormi fragmentat noaptea, sau chiar să nu dormi deloc o noapte întreagă, iar a doua zi să fii mai fresh decât după o noapte în care ai dormit 7-8 ore; iar asta a fost cu adevarat o revelație pentru mine, căci mereu am fost genul dependent de somn si mă simțeam frecvent lipsită de energie din cauza unui somn… nu așa cum mi-aș fi dorit eu;

• Am învățat să renunț natural, fără pic de efort, la orice surplus: material, în conversații, relații, sau informațiile cu care îmi hrănesc mintea; ceea ce servește esențialului din viețile noastre pare să ne satisfacă pe deplin, iar tot restul este lăsat să plece; până la urmă, maternitatea pare să fie și o bună ședință de psihoterapie :);

• Am învățat să fiu mai sinceră cu mine însămi; și mai autentică;

• Am învățat că dacă îți dorești ceva suficient de mult, vei primi-mai devreme sau mai târziu, acel ceva;

• Am descoperit la mine parți cu totul inedite, și anume m-am trezit pur si simplu punând pe hârtie experiențele de mămică, puternic inspirată de micută, în condițiile în care, în ciclul primar fiind, sau chiar mai târziu, o rugam pe sora mea sa îmi conceapa compunerile;

• Am învățat că timpul este fluid (știam asta de la Dali, dar nu imi închipuiam cum e să o simți);

• Poate că nu este o transformare în sine, căci îmi plăcea și înainte să citesc, dar o dată cu apariția micuței, am avut, paradoxal, mult mai mult timp să o fac, fără să îmi neglijez puiul, fiind chiar adepta attachment parenting, adică, foarte simplist, stăm cam tot timpul lipite una de alta, atât la propriu, cât și la figurat;

• Am devenit mult mai recunoscătoare pentru ceea ce sunt și am și pentru experiențele trăite; chiar aceste gânduri sunt izvorâte tot dintr-un puternic sentiment de recunoștință;

• Am învățat să iau decizii mai asumate decât oricând.

Lista de mai sus nu este completa și, mai mult decât atât, sunt sigură ca fiecare mămică are propria listă de asemenea minunății. Pentru voi care ar fi acestea?