Una dintre bucuriile maternității

Daca înainte de a fi mama, nu eram o mare amatoare de plimbări in natură, mai ales când vremea nu era foarte prietenoasă, acum, de când o port pe Marunțica, nu numai ca am devenit una, dar am descoperit că iubesc toate capriciile vremii.

 

Săptămâna trecută a fost una foarte schimbătoare la capitolul vreme:

A fost soare, a nins, a fost frig, dar și cald pentru luna februarie, a fost înnorat și a plouat.

Am ieșit cu plăcere pe soare si ninsoare, dar am strâmbat puțin din nas când am văzut că plouă, iar eu doream sa îi ofer micuței doza zilnica de aer curat. Ne-am echipat însă corespunzător si am pornit la plimbare. A adormit în nici 5 minute, pesemne de la sunetul alb natural pe care îl adora de pe vremea când era de numai câteva săptămâni (noi îl cream atunci artificial, căci era plina vară caniculară, fără pic de aversa) si care o ajuta sa adoarmă mai repede.

 

Mie mi-a rămas timp de reflecție și de…adulmecat. Ploua mărunt si insistent și m-am oprit lângă o streașina care amplifica zgomotul nostalgic, dar îl făcea totodată atât de plăcut, încât m-am ales cu o revelație de zile mari: iubesc orice fel de vreme, atâta timp cât sunt afaraă, în naturî și pot să mă bucur cu toate simțurile de ea.

 

Nici vorbă de meteodependență, așa cum îmi plăcea uneori sa îmi justific stările proaste. Din contră, am simțit stănd in ploaie o fericire unica, ceva similar cu cea din “Singing in the rain”, probabil, doar că eu nu am dansat si nici cântat cu glas tare, căci nu voiam să-mi trezesc puiul.

Așadar, încă o minune care mi s-a întâmplat ca urmare a maternității:

M-am transformat într-o mare iubitoare de plimbări, dar nu selective, ci zilnice, indiferent de toanele meteo, sau mai bine zis, bucurându-mă sincer de ele. Si pare că si Mărunțica le savurează cel puțin la fel de mult ca și mine, după cât de adânc si îndelung doarme.

 

Lasă un răspuns