Startul meu în alăptare

Ca o viitoare mamă responsabilă ce îmi place să cred că am fost (acum fiind una in timp real), m-am informat cu luni și chiar ani înainte despre aspecte legate de sarcină, naștere, alăptare, puericultură. La modul general, ca să am habar câte puțin despre fiecare. Am făcut chiar si un curs Lamaze împreuna cu soțul meu, care includea si o parte despre alăptare. La momentul la care am făcut cursul aproape toate informațiile mi s-au părut foarte utile si așa s-au dovedit a fi și ulterior, când am avut nevoie sa le punem in practică. În ce privește conținutul cursului care făcea referire la alăptare, deși îmi doream la nivel teoretic foarte mult sa-mi alăptez puiul, nu am rezonat prea mult cu acea teorie și am zis că poate la momentul necesar, mă va ajuta mai mult. Din nou spun, chiar așa a fost.

 

Pe măsura ce se apropia momentul nașterii, trebuia sa luam o decizie in privința unei clinici. Menționez că am născut la o clinica privata din Cluj-Napoca, din doua motive:

 

  1. doctorița care mi-a urmărit sarcina avea contract doar la acea clinica iar eu îmi doream să nasc cu ea, pentru că fusese capabilă să-mi caștige încrederea de-a lungul celor opt luni de sarcină, dar și înainte
  2. îmi doream un anume confort psihic și emoțional in momentul nașterii, pe care, în naivitatea mea, am crezut că le voi găsi la acea clinică

 

Ei bine, in săptămana 36 mi s-au rupt membranele și cam toată pregatirea mea pentru o sarcina si o naștere la termen s-a dovedit inutilă. Am sunat doctorița, am dat fuga la clinică și…ne-am pus pe așteptat, eu si soțul meu. Noroc că, prevăzătoare cum sunt, bagajul cu cele necesare îmi era facut, așa că nu pot să spun că am fost luată total prin surprindere.

 

Nu voi povesti aici cum a decurs nașterea, căci altceva vreau sa evidențiez prin acest articol. Totul s-a petrecut bine, adică bebe s-a născut perfect sănătos, deși puțin cam repede (la 36 de săptămâni și 3 zile, mai exact), a primit nota 10 si a avut cei mai fericiți părinți din lume. Și bunici :).

 

La câteva ore după intervenția chirurgicală (da, a fost cezariană), m-am străduit să ma dezmeticesc, să mă pun in mișcare cât mai bine cu putință, ca să ies de la terapie intensiva si să mă pot ocupa de bebe.

 

Zis și făcut, am ieșit repede de acolo și am fost mutată intr-un salon cu două paturi, unde bebele era adus câte puțin la mamă, eventual la cerere.

Personalul clinicii mă încuraja în schimb să mă odihnesc cât mai mult, căci “ voi avea nevoie de putere după”.

 

Eu știam ca orice minut care trece de la momentul nașterii contează în demersul alăptării bebelșului. Binenințeles că bebe a primit formulă de lapte, nici nu am indrăznit să cer să nu i se administreze, cu atât mai mult cu cât am născut prin cezariană și teoretic nu știam când si dacă îmi revin :).

Așa că am început să mă îngrijorez în privința alăptării micuței.

 

Sora mea, mămică a doi copii, mă suna si îmi repeta insistent să cer ajutor personalului, să o țin pe micuță cu mine zi și noapte, să o pun la sân, să fac tot ce pot ca să nu ratez startul atât de important in alăptarea cu succes. Cu toate că hormonii de după naștere nu mă ajutau sa fiu cea mai răbdătoare si rezistentă persoana din lume, am ținut cont de sfaturile ei. Am cerut-o pe micuță cât mai mult cu mine, am cerut o pompă de san, am rugat să mi se arate cum îl atașez pe bebe corect, mi-am rugat soțul să-mi aduca ceai si pastile stimulante, am sunat consultantul in alăptare, cu care făcusem cursul de care aminteam la inceput, ca să-mi dea indicații.

În plus, am citit cap-coadă acel curs, căci îl luasem – prevăzătoare – in bagaj. De data aceasta informațiile citite aveau un alt sens pentru mine.

 

Cu alte cuvinte, am făcut tot ce mi-a trecut în acele zile prin minte în scopul de a reuși sa alăptez. Vreau să menționez că personalul clinicii nu a contribuit la succesul meu, adică nu numai că nu m-a încurajat, dar au fost chiar câteva moașe care m-au tras fugitiv de sâni (da, așa cum se face peste tot in maternitațile românești) și, cu o mină dezaprobatoare, mi-au spus că nu am lapte, iar micuța e născută prematur, deci slabe șanse să reușesc…

O singură asistentă, mai draguța, mi-a spus că lactația se poate declanșa si după zile bune de la naștere, așa că să nu disper.

Bineînțeles că nu am disperat, din contră, m-am ambiționat și mai tare și am mers pe drumul pe care pornisem. Mai vreau să precizez ca micuța, așa prematură cum era (dacă 36 de săptămâni se poate considera cu adevarat prematuritate), m-a ajutat enorm și, chiar daca primea formulă de lapte, s-a atașat de la început cu poftă la sân și trăgea cu forță, atât cât avea ea nevoie. Eu si micuța mea am făcut de la început o echipă bună. Ea m-a ajutat mai mult decât orice moașă sau asistentă din acea clinică costisitoare.

 

Și da, nu am născut la stat, tocmai in speranța de a avea de-a face cu un personal instruit, empatic și aliniat la ultimele concluzii ale cercetărilor organizațiilor mondiale in privința nașterii si alăptării. Dar nu a fost chiar așa.

 

Cu toate eforturile mele și sprijinită de soțul meu, sora mea, consultanta in alăptare și…cam atat, lactația s-a pornit abia în ziua a 5-a, adică exact când ne pregăteam să mergem acasă. Nu mi-a “țâșnit” laptele nici atunci și nici după, dar startul bun fusese depășit și eu aveam să îmi alăptez micuța luni bune după naștere. Cu succes. Încă o fac, la mai bine de 6 luni. Și sunt mândră de noi, amândouă :).

 

2 Comentarii

  1. Anamaria says: Răspunde

    Mă bucur pentru reușita ta și pentru că ai reușit să perseverezi! Bebelușii știu într-adevăr ce le trebuie ca sa le fie bine. (Bănuiesc că acum (Aka martie 2017) va pregătiti sa renuntati la laptic…

    1. Multumesc! Da, ne pregatim, foarte incet, ce-i drept, caci am devenit ambele dependente :))
      Multumesc ca m-ai citit, e important pentru mine 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.